Anca Țurcașiu urmează un ritual secret care o menține tânără: ”O beau, mă spăl cu ea…”

11 06. 2022, 10:01

Anca Țurcașiu este invidiată de multe femei pentru felul în care arată la 52 de ani, suplă și tonifiată, cu un ten aproape perfect. Cântăreața a recunoscut ce ritual benefic urmează zilnic.

Anca Țurcașiu se bucură de o frumusețe de invidiat fără să fi apelat la operații estetice. Iar acum a dezvăluit și unul dintre secretele ei. Actrița a mărturisit că apa pe care o bea este kangen, ionizată alcalină.

Nu mai consum apă din comerț. Beau o apă specială care se diferențiază toate celelalte. Este apa kangen. O apă ionizată alcalină, care filtrează clorul și multe alte impurități. O beau, mă spăl cu ea, îmi spăl și fructele și legumele, și gătesc cu ea”, a mărturisit Anca Țurcașiu, potrivit click.ro.

Artista a dezvăluit, de curând, că reușește să să se mențină în formă fiind foarte atentă la alimentație. Ea a recunoscut, însă, că mult timp a fost obsedată de cântar.

Anca Țurcașiu: ”Am ajuns la greutatea din adolescență”

Am avut obsesia cântarului toată viaţa mea, niciodată nu mi s-a părut să sunt suficient de slabă. Am făcut atletism de performanţă în copilărie şi mi-aş fi dorit, din durdulia de fetiţă care eram, să devin atleta perfectă, cu picioare subţiri şi cu muşchii evidenţiaţi. Balerinele şi atletele mi se par femeile perfecte.

Obsesia pe care am avut-o toată viaţa, născută fiind din doi părinţi destul de graşi, care au mâncat enorm, m-a determinat să mă urc pe cântar mai mult decât era necesar. Iar într-o zi, l-am aruncat din casă, pentru că mi-am dat seama că este foarte grav.

Acum mi s-a mai întâmplat un lucu minunat, am ajuns la greutatea din adolescenţă, 57 de kilograme, la 1,72 cm„, a mai mărturisit Anca Țurcașiu anul trecut.

Vedeta a divorțat de soțul ei, Cristian Georgescu, în urmă cu aproximativ doi ani. Anca Țurcașiu a fost cea care a făcut anunțul. Din căsnicia cu Cristian Georgescu, actrița are un fiu de 23 de ani, Radu, care s-a căsătorit recent.