Luni seara, Anca Serea a trecut prin clipe grele in cadrul emisiunii unde este concurenta. Fosta prezentatoare tv a marturisit ca a suferit o accidentare grea. Din cauza durerii, Anca Serea a inceput sa planga in timp ce a povestit ce a patiti.
”M-a durut încă de marţi, dar am zis că nu e nimic foarte serios şi am tot dus-o aşa. Nu vreau să mă gândesc la asta, vreau să cred că o să pot. Ideea e că nu aş vrea să se gândească nimeni niciodată să se gândească că nu e aşa.
A spus că poate fi ciupitură de menisc sau ruptură de menisc. A spus că e periculos pentru că oricând se poate duce de tot”, a marturisit Anca Serea la PRO TV.
”Doctorul ne-a spus ca sub nicio formă să nu mai facă niciun pas. Mâine urmează nişte analize mai complexe. Regulamentul internaţional al acestui joc îi permite unui concurent accidentat să nu participe la o ediţie, însă mă îndoiesc fiind vorba despre o afecţiune a meniscului.
Sper totuşi să fie bine şi să reuşiţi să rămâneţi în joc. Îţi doresc să ne dai numai veşti bune de la doctor”, a marturisit prezentatoarea emisiunii ‘Uite cine danseaza’.