Este una dintre cele mai mari familii din showbiz! Anca Serea a vorbit într-un interviu despre dorința de a extinde, din nou, familia, dar și despre datoriile pe care le are și viața din pandemie.
Anca Serea a declarat într-un interviu pentru Click faptul că a achiziționat un apartament într-o zonă rezidențială din pădurea Băneasa și, mai mult decât atât, ea și Adi Sînă se gândesc la un al șaptelea copil, începând cu anul viitor.
“Nu vreau să comentez! Așa de prost ne merge că tocmai am cumpărat un apartament la Stejarii, pe care îl amenajez. Este pentru copii. David face 19 ani, în curând, acum în martie, și l-am luat. Fie o să-l închiriez, sau dacă el își dorește să se mute, o să îl lăsăm să se mute aici, să vedem”, a mărturisit vedeta.
Anca Serea nu exclude și venirea pe lume celui de-al șaptelea copil: “Nu, păi nici nu am condiția medicală să mai fac un copil acum, dar dacă o să fie, așteptăm cu mare drag, dar de anul viitor. Momentan nu sunt însărcinată… Da, clar! Dar nu am zis niciodată că exclud asta, doar că am avut niște probleme medicale destul de grave și nu mai am voie acum”.
”Anul 2020, deși a fost plin de neprevăzut și de lucruri la care nu ne așteptăm și pe care unii dintre noi l-am gestionat mai greu, pentru noi a fost un an bun, în primul rând datorită faptului că Adi nu a mai fost atât de des plecat și ne-am mai sudat ca și familie și ca și cuplu, a mai petrecut și el timp cu copiii, ne-am repoziționat, să zicem, niște scopuri în viață, așteptăm… Am învățat să nu mai îmi fac planuri pe termen lung, sincer, pentru că nu știi ce trăim de la o zi la alta, dar îmi doresc în primul rând să fim sănătoși, să fie toată lumea liniștită, mai calmă, mai bună, de ce nu. De ordin material nu îmi doresc nimic, Slavă Domnului, chiar a fost un an bun, nu pot să mă plâng. Am avut multe contracte, lucrez într-una, ne-am mișcat, a mers foarte bine în perioada asta tot ce înseamnă online. Nu îmi doresc decât să fim sănătoși, nimic special”, a mai spus vedeta.
Sursă foto: capturi video Youtube