Anamaria Prodan, in negocieri cu doua televiziuni importante! Asta dupa ce a declarat ca vrea sa faca o pauza pentru a se dedica familiei
Anamaria Prodan, in negocieri cu doua televiziuni. Imediat dupa ce a anuntat ca renunta la rolul de gaza al show-ului „Gospodar fara pereche”, Anamaria Prodan a si inceput sa fie curtata de alte televiziuni.
Vedeta este dorita de doua dintre cele mai mari televiziuni din tara, si anume Antena 1 si Kanal D. Anamaria a renuntat la rolul de prezentatoare, spunand ca este o perioada extrem de aglomerata pentru ea si ca munca in televiziune o impiedica sa petreaca timp alaturi de familie.
Anamaria Prodan, in negocieri cu doua televiziuni
Iar asta n-ar fi tot, aparent filmarile pentru reality show-ul de la PRO TV s-ar fi suprapus cu alte obligatii pe care vedeta efectiv nu le poate ignora.
„Nu mai am timp. Am fost în America, iar Sarah mi-a plâns în brațe ca atunci când era mică, pentru că urmează cel mai important meci pentru ea și eu nu o să pot să fiu acolo. Bebe îmi spune și el că nu o să fiu lângă el când o să candideze la președinția școlii, Rebecca îmi reproșează că de jumătate de an nu am mai fost la ea.
Intru și în perioada de transfer, iar asta ar însemna să nu-i mai văd pe ai mei. Nu-mi ajung 24 de ore”, a spus Anamaria Prodan imediat dupa ce a anuntat ca renunta la proiectul pe care il prezenta de doua sezoane.
Insa asta a fost cea mai buna decizie pe care o putea lua, fiindca acum nu una, ci doua televiziuni isi doresc s-o aiba alaturi, astfel ca s-au facut deja oferte, in pofida motivatiei ei de a lua o pauza.
Deja Kanal D a invitat-o la negocieri, pentru ca sefii doresc sa relanseze show-ul de noapte pe care l-au avut timp de multi ani, cu Anamaria in postura de gazda, fiind convinsi ca ar ridica audienta.
Surse din preajma impresarei au declarat pentru Libertatea ca Anamaria a fost extrem de incantata de telefonul primit de la Kanal D si chiar s-a aratat dispusa sa discute despre o colaborare cu acestia, insa are si o conditie: sa nu intre pe post anul acesta, pentru ca pana la jumatatea lunii ianuarie 2020 refuza sa revina in televiziune.
Si Antena 1 i-a facuut o propunere, in postura de prezentatoare a unei emisiuni de tip concurs. Insa si sefilor de la Antena 1 le-a transmis acelasi lucru ca si celor de la Kanal D, ca e deschisa negocierilor abia din ianuarie.