În zi de mare sărbătoare națională, Amme, una dintre artistele din România care au amprentată în ADN dragostea pentru România și pentru tradițiile românești, ne oferă un interviu în exclusivitate, interviu în care își amintește cum îi era copilăria de 1 Decembrie în familia de artiști populari în care s-a născut.
Amme face o incursiune în timpurile din urmă și, prin intermediul discuției, reușește cumva să se plaseze în timpurile acelea când totul părea posibil și când arta îi era hrană spirituală.
Este frumoasă, talentată, are alături un om care o iubește necondiționat și și-a construit o comunitate solidă și interesantă pe social media. Vine dintr-o familie cu ștate vechi în industria muzicală românească, bunica ei fiind Mariana Baciu, colegă de generație cu Irina Loghin și Maria Ciobanu, bunicul ei a fost acordeonist, iar mama cântăreață de muzică populară.
Ai alege să trăiești în altă țară sau România este locul de unde nu ai pleca niciodată?
România este țara în care m-am născut, am copilărit la bunica, la țară. Nu o să uit vreodată când făcea gogoși, când voiam păpuși și îmi făcea din haine și din papușoi, ea croșeta și toți pereții aveau prosoape scrise și desenate de ea. Incredibile acele timpuri, când mâncam la măsuța aia mică și rotundă în mijlocul curții. Amintiri de neuitat, mi-aș dori la un moment dat să le ofer și eu copiilor mei măcar un sfert din cât mi-au oferit mie părinții și bunicii.
O să fiu sinceră. Nu mi-aș dori să mă mut din țara mea, sunt foarte familistă și îmi vizitez părinții extrem de des. Însă, mi-aș dori mult să am un apartament în Barcelona, să merg acolo vara. Ador Spania, Mexicul, îmi plac tradițiile lor, muzică, mâncarea și aș vrea să avem o casă de vacanță în Spania, că e mai aproape🙂.
Cum petreceai 1 Decembrie în copilărie?
Mama mereu mă punea să mă îmbrac în ie, cum o face și acum😂 Iar eu provin dintr-o familie de cântăreți de muzică populară și am port popular autentic de pe vremea bunicii mele. Ea cânta muzică populară și a păstrat toate costumele. Și de fiecare dată îmi amintesc de unchiul meu care îmi cânta atunci când eram mică, Treceți batalioane române Carpații. Mi se face pielea de găină când o ascult🥹
Ce consideri că-i lipsește României?
Ohh, mai multă iubire, empatie, dragoste făță de oameni, de animale, de natură. Avem cea mai frumoasă țară cu cele mai frumoase peisaje, dacă ne-am uni și am fi mai blânzi unii cu ceilalți ar fi minunat
Ce sfaturi dai românilor de aici, dar și cei plecați peste hotare?
Să nu uite limba română. Sincer am întâlnit români care lucrează în afară țării și când vin în țară vorbesc jumate română, jumate italiană. Nu există așa ceva! Să fie mai omenosi, să se ajute între ei, să asculte muzică noastră autentică, să nu mai judece atât de mult. Să fim mai buni, pentru o țară și o viață mai bună!