1,53 m… cu o așa înălțime se laudă AMI. Vă întrebați, probabil, cum a trecut peste acest complex pentru că, da, așa cum singură declară a fost un complex pentru ea. “Eram mereu cea mai mică din grup și nu îmi plăcea acest lucru. Voiam să fiu și eu mai înaltă, ca restul fetelor pe care le vedeam. M-au ajutat foarte mult cei apropiați care mi-au arătat că sunt plăcută așa cum sunt și că ceea ce fac, adică muzica, este mult mai important decât aspectul fizic.”, ne-a spus AMI.
Cu timpul și cu ajutorul celor dragi, AMI a înteles că are multe alte calități de care să se bucure și pe care trebuie să le aprecieze. După câțiva ani în care a fost deranjată de statura ei, artista consideră că în momentul de față acest lucru o definește și îi încurajează pe tinerii care au anumite complexe legate de aspectul fizic, să își vadă adevăratele calități și să se concentreze să le pună în valoare.
Pentru că înălțimea, forma sau greutatea nu ne definesc. AMI este una dintre cele mai apreciate și talentate artiste din România, cu un fan base puternic și cu milioane de vizualizări pe YouTube.