Alina Pușcău traversează cea mai dificilă perioadă din viața sa. Cu puțin timp înainte de intervenția chirurgicală programată, modelul și actrița a publicat un mesaj emoționant pe rețelele sociale, în care a dezvăluit că luptă cu o formă avansată de cancer la sân.
Vedeta, stabilită de mai mulți ani în Statele Unite, le-a mărturisit urmăritorilor că boala a ajuns în stadiul de metastază și că urmează un tratament complex, exprimându-și totodată recunoștința pentru susținerea primită din partea celor care i-au fost alături în ultimele zile.
Vizibil emoționată, Alina Pușcău a ales să vorbească deschis despre lupta pe care o duce și despre puterea pe care o găsește în credință și în sprijinul oamenilor.
„Mulțumesc din suflet și din inimă pentru mesajele voastre. Le-am primit cu mare drag în suflet și în inima mea. Nu mă așteptam să fiu atât de iubită și apreciată în țara mea”, a spus aceasta în mesajul publicat înainte de operație.
Modelul a explicat că experiența prin care trece i-a schimbat complet perspectiva asupra vieții și a făcut-o să înțeleagă că lucrurile cu adevărat importante nu sunt cele materiale sau legate de imagine.
Cel mai greu moment al declarației a fost acela în care Alina Pușcău a confirmat diagnosticul primit din partea medicilor.
„Am cancer la sân. Am intrat în metastază. Este foarte greu pentru mine. Nu este ușor. Dar cu rugăciunile voastre și cu credința voastră, voi trece peste acest moment”, a mărturisit vedeta înainte de intervenția chirurgicală.
În zilele precedente, Alina Pușcău dezvăluise că medicii i-au descoperit mai multe tumori în zona sânului și a axilei, precum și extinderea bolii la nivel osos. Ea a precizat că este tratată de o echipă medicală din cadrul UCLA și că speră ca tratamentul să îi ofere șansa de a învinge boala.
În mesajul adresat comunității sale, Alina Pușcău a vorbit și despre lecțiile pe care le-a învățat în această perioadă. Vedeta spune că boala a făcut-o să privească diferit succesul, frumusețea și validarea din partea celorlalți.
Potrivit acesteia, adevărata valoare a unui om nu este dată de imagine sau de faimă, ci de caracter, credință și puterea de a merge mai departe chiar și în cele mai dificile momente.
În urma mesajului publicat, mii de persoane i-au transmis gânduri de încurajare și urări de însănătoșire, iar numeroși colegi și prieteni din lumea mondenă și-au exprimat public susținerea pentru model în lupta cu boala.
foto: Facebook