Alina Ceușan este însărcinată pentru a doua oară. Modul inedit în care a dat vestea cea mare

Publicat: 17 apr. 2024, 09:00 Autor: Loredana Dumitrașcu Vedete

Alina Ceușan este însărcinată pentru a doua oară. Modul inedit în care a dat vestea cea mare! Vedeta și-a anunțat următorii de pe rețelele de socializare că ea și soțul ei vor deveni din nou părinți, într-un mod emoționant: o scrisoare pentru fiul său.

Alina Ceușan este însărcinată pentru a doua oară. Modul inedit în care a dat vestea cea mare

„Dragul nostru Rock, 

Avantajul de a crește alături de un frate sau o soră este că devii tot mai bun la fracții… De asemenea, se spune că indiferent de vârstă, când ești alături de ei, te întorci parcă instant în copilărie.

Ăsta-i cel mai frumos dar pe care noi ți-l putem da… și atât eu cât și Raul vorbim din experiență pentru că fiecare dintre noi avem pe cine suna și la trei noaptea dacă este cazul. Viața noastră se schimbă din nou, în luna august, și sperăm ca schimbarea să vină în forma celui mai bun prieten pentru tine, iubitul nostru copil”, a scris Alina Ceușan pe Instagram.

lina Ceușan, o mămică dedicată

Alina Ceușan și-a dorit să își aibă copilul mereu aproape, însă, atunci când are proiecte solicitante nu ezită să apeleze la ajutor.

„Încerc să mă împart cât de bine pot. Și când sunt singură pe undeva și aud „Mama!”, mă întorc și mă uit după cine strigă. Avem în primul rând ajutor, o bonă internă care și acum se află cu Rock. Fără ea nu aș reuși, dar nici fără mama-soacră sau mama mea până a venit ea. Contează foarte mult să ai acest ajutor dacă vrei să continui. Eu am zis întotdeauna că pot să stau cu Rock acasă, poate mai pun și de o ciorbă și o tocană, nu știu dacă mai apuc și să pun la spălat, dar ne descurcăm”, spunea Alina într-un interviu mai vechi.

Alina Ceușan și-a dorit să rămână activă, însă fără să își lase copilul acasă, astfel că ori de câte ori a avut ocazia a plecat la drum lung și cu el.

„Totuși, să faci și altceva este aproape imposibil. Nu mi-am permis să stau cu el acasă, am lansat niște proiecte și nu îmi doream, nici financiar, să stau pe loc. Sunt una dintre acele mame care nu și-au dorit să stea doar acasă. Am stat cât am alăptat și apoi încă o perioadă, după care l-am cărat cu mine oriunde am mers, Franța, Egipt, București, peste tot. Este important să fie aproape de mine”, a mai declarat Alina Ceușan pentru ego.ro.

Publicat: 17 apr. 2024, 09:00 Autor: Loredana Dumitrașcu Vedete
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. În…...
Pe aceeași temă