Multe semne de intrebare in cazul mortii tinerei care s-a aruncat in fata trenului, joi dimineata, impreuna cu cei trei copii ai sai. In timp ce unii cred ca femeia s-a sinucis, asta si datorita faptului ca a lasat un bilet de adio, cumnata victimei a marturisit ca nu crede in ipoteza sinuciderii.
Femeia este de parare ca Alexandra Braunstein a cazut in fata trenului, totul fiind un accident nefast. Florica Nedelcu, sotia fratelui Alexandrei, a povestit ce a facut femeia cu doar cateva ore inainte de tragedie.
„Cred că o avea pe cea mică în braţe şi pe celelalte mai mari, de mână. Nu cred că s-a sinucis. Nu a fost atentă, mai mult ca sigur. A venit la mama ei în vizită şi acum voia să plece acasă. Dacă era certată cu soţul, nu mai pleca. S-au îmbrăcat şi au zis că pleacă acasă. Nu voia să divorţeze. Dacă era să divoreţeze nu mai făcea şi al patrulea copil”, a povestit cumnata femeii, Florica Nedelcu, conform observator.tv.
De asemenea, Florina crede ca biletul pe care l-a lasat Alexandra se referea la situatia grea de la mama ei si intentiona sa plece de acasa, nicidecum sa se sinucida.
Pe de alta parte, mecanicul trenului care i-a omorat pe cei patru, a marturisit ca femeia a ramas neclintita pe calea ferata in timp ce acceleratul se apropia cu viteza.
„Au ieşit din pădure şi s-au aruncat în faţa trenului. Îi ţinea în braţe şi de mână şi s-au aruncat. Am mai trecut prin astfel de momente. Puneţi-vă în situaţia mea ca să vă daţi seama cum mă simt”, a declarat mecanicul, pentru observator.tv. Poliţiştii criminalişti şi procurorii vor deschide un dosar penal pentru ucidere din culpă.