Alexandra Dinu, interviu sincer despre viața sa: ”Să creşti singură un copil nu este deloc uşor…”

Publicat: 20 mart. 2021, 10:05 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Alexandra Dinu și-a deschis sufletul în cadrul unui interviu și a făcut mărturisiri nemaiștiute despre viața sa personală. Jurata de la Românii au talent a făcut dezvăluiri și despre fiul său pe care l-a crescut singură.

Alexandra Dinu a fost căsătorită cu fostul fotbalist Adrian Mutu cu care are și un băiat pe nume Mario.

Vedeta a vorbit despre relația pe care o are în prezent cu acesta, dar a explicat totodată și cât de greu a fost rolul de mamă singură.

”Să creşti singură un copil nu este deloc uşor, dar cu siguranţă este mai bine aşa decât să rămâi într-o familie în care există nemulţumire sau tensiuni. Să ai un copil este cea mai frumoasă bucurie a vieţii, iar eu m-am bucurat de fiecare zi pe care am avut-o alături de Mario. El a fost mereu o parte importantă din modul în care am decis anumite lucruri de-a lungul vieţii: fie că a fost vorba despre mutarea în altă ţară, despre implicarea într-un alt proiect sau despre alegerea oamenilor care ne-au fost alături. Pentru mine a contat ca lui să îi fie bine, să fie fericit şi să poată să se bucure de copilărie sau, mai târziu, de adolescenţă”, a spus Alexandra Dinu pentru okmagazine.ro.

”Noi avem o legătură foarte puternică, indiferent de vârsta lui”

Cât despre pasiunile fiului său, Alexandra Dinu a mărturisit faptul că pentru acesta prioritar este să își termine studiile.

”Mario este într-o perioadă în care se descoperă, în care îşi caută pasiunile. Acum, prioritar pentru el este să încheie clasa a XII-a şi să decidă ce vrea să facă pe mai departe. Cred că trebuie să îşi dea el seama, să încerce şi să găsească ceea ce i se potriveşte. Ştie deja că-l încurajez, că-l susţin şi că sunt aici pentru a-l ajuta cu sfaturi, indiferent de alegerile pe care le va face”, a afirmat vedeta.

”Noi avem o legătură foarte puternică, indiferent de vârsta lui. Tot timpul mi-am dorit ca el să se simtă liber să îşi ia propriile decizii, să treacă prin etape care să-l formeze şi să-l dezvolte. Evident, eu am fost mereu acolo, pregătită să-l ajut cu orice are nevoie. Mă bucur că în continuare comunicăm foarte mult, vrea să ştie opinia mea şi îmi cere sfaturi pe toate planurile”, a completat Alexandra Dinu.

 

Sursă foto: Arhivă Ciao

Publicat: 20 mart. 2021, 10:05 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă