Alex Dima este cunoscut publicului datorită emisiunii pe care o realizează la ProTV, România, te iubesc!. Bărbatul are multe satisfacții pe partea profesională, însă, în ceea ce privește viața sentimentală, acesta a trăit o dramă greu de descris în cuvinte. Soția lui s-a stins din viață din cauza unei boli cumplite: cancerul. Despre perioada grea prin care a trecut, dar și cum a reușit să o ia de la capăt a vorbit în cadrul unui interviu recent.
Alex Dima şi-a deschis sufletul în faţa lui Cătălin Măruţă şi a povestit detalii despre drama prin care a trecut acum 12 ani.
Puțini sunt cei care știu că jurnalistul a vrut să meargă pe un alt drum înainte de a intra în lumina reflectoarelor. A făcut Seminarul şi Facultatea de Teologie și își dorea să devină preot. A predat religia timp de un an, iar perioada aceea rămâne una dintre cele mai dragi amintiri ale sale. Viața a avut însă alte planuri pentru el.
Alex Dima și Roxana, prima lui soție au trăit o poveste de dragoste ca în filme. S-au căsătorit pe acoperișul unui bloc. Doi ani mai târziu, familia lor s-a mărit. A venit pe lume fetița acestora pe care au numit-o Sara.
Bucuria lor nu a durat foarte mult și asta pentru că, la scurt timp, Roxana a aflat că are cancer. Alex a făcut tot ce a putut pentru a o salva, dar şase luni mai târziu, aceasta s-a stins din viaţă. Jurnalistul a rămas singur cu o fetiţă de doar un an şi câteva luni.
”În 2009, am făcut un material la New York cu prinţesa Marina Sturza, care are un centru de îngrijire paliativă pentru bolnavii de cancer, Hospice Casa Speranţei de la Braşov. Şi îmi aduc aminte foarte bine cum insistam să o cunosc, să înţeleg ce o determină să facă ceea ce face, să lucreze cu bolnavii de cancer în fază terminală.
O întrebam dacă nu o încarcă să fie într-un centru paliativ. Iar ea mi-a răspuns că nu, pentru că sunt oameni acolo şi asta e misiunea ei. Am rămas cu treaba asta în mine. Se întâmpla undeva la sfârşit de noiembrie 2009, pe 1 decembrie a intrat materialul cu ea la Pro TV, iar o lună mai târziu am aflat că soţia mea are cancer. Când eram jos, oamenii de aici, de la Pro TV, m-au luat şi m-au ridicat”, a povestit Alex, potrivit Click!.
Alex Dima a trecut printr-o perioadă extrem de grea după ce și-a pierdut soția. Jurnalistul recunoaște că fără ajutorul fiicei sale nu și-ar fi putut reveni. Mai mult, acesta spune că a rămas și cu un mare regret în suflet. Și-a reproșat mult timp că nu a dus-o pe Roxana la un alt medic.
”E cumplit când afli o astfel de veste. Probabil dacă nu era Sara, nu ştiu ce s-ar fi întâmplat, probabil o luam razna sau probabil nu mai ştiaţi nimic de mine niciodată în România, pentru că am avut foarte multă ură pe locul acesta.
Pe locul ăsta pentru că (soţia mea – n.r.) a ajuns într-un spital, la un doctor care nu a tratat-o aşa cum trebuie. I-a dat nişte creme. Te duci la doctor şi ţi se spune că eşti bine, ai chestia asta, nu ai nimic, du-te acasă şi vezi-ţi de viaţă şi acolo era o boală care s-a dezvoltat fără să ştim.
Boala asta se dezvoltă fără să ştii. Când am aflat a fost prea târziu, mult prea târziu. Cu siguranţă, dacă mergeam în altă parte… Foarte multă vreme eu mi-am reproşat, pentru că eu am dus-o la medicul acesta şi eu am insistat să meargă la doctorul acesta, pe care l-am dat apoi în judecată şi Colegiul Medicilor l-a oprit să mai fie doctor”, a dezvăluit Alex Dima într-un interviu pe care i l-a acordat Andreei Esca, la Europa FM.
Sursă foto: social media