Înainte de a începe cursurile de la Intact Media Academy, cea mai bună școală de televiziune unde Alessandra Stoicescu pregătește următoarea generație de știriști și vedete tv, ea a plecat împreună cu soțul într-o scurtă vacanță.
Destinația de schi pe care au ales-o a fost celebra stațiune Bad Hofgastein din Austria, o zonă cu ape termale, balneo-climaterică, unde vedeta Antenei nu doar s-a relaxat, ci a învățat să schieze.
”Am încercat pentru prima dată în urmă cu 2 ani să alunec pe schiuri, dar mi s-a părut destul de dificil și nu am mai insistat... Acum însă, cu ajutorul lui Sergiu și cu dorința de a trece peste orice frică, pentru că îmi plac mult muntele și libertatea, adrenalina pe care o dă acest sport, am reușit să schiez câteva zile. Nu a fost ușor, am căzut de câteva ori, dar îmi place foarte mult schiul și voi reveni pe pârtie și iarna următoare, cu siguranță!
Încurajez pe oricine să învețe periodic ceva nou, să încerce să-și depășească limitele mereu, pentru că bucuria pe care o ai când reușești este fantastică! Îmi place să ies din zona mea de confort și să fac mereu lucruri noi, care mă încarcă pentru o lungă perioadă de timp. Admir oamenii care au acest curaj”, a declarat Alessandra Stoicescu, vedeta Intact.