Alertă cu bombă la Tribunalul București!

Publicat: 05 iun. 2020, 11:05 Autor: Elena Arhiva
Alertă cu bombă la Tribunalul București!

Alertă cu bombă la Tribunalul București. Activitatea instanței a fost sistată, clădirea evacuată și se încearcă verificarea de urgență.

„În această dimineață, în jurul orei 10.00, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București a fost sesizată direct, de către jandarmii ce efectuează paza sediul Tribunalului București, despre faptul că a fost receptionată o informare cu privire la faptul că în sediul instituției este amplasat un dispozitiv cu potențial exploziv.

La fața locului au fost aplicate măsurile din competență, devierea traficului rutier în zonă, delimitarea și interzicerea accesului în zonă.  Persoanele din clădire au fost evacuate. Spațiul este verificat de către specialiști pirotehniști”, se arată în comunicatul oficial.

Toate sălile de judecată s-au închis, iar cei care erau aduși la instanță pentru verificarea măsurilor preventive au fost urcați în dube și conduși către centrele de detenție, scrie antena3.ro.

Publicat: 05 iun. 2020, 11:05 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă