Cine este adversara de astăzi a Simonei Halep la Wimbledon 2017

Publicat: 07 iul. 2017, 14:19 Autor: Echipa Ciao.ro Life
Cine este adversara de astăzi a Simonei Halep la Wimbledon 2017

Programul jucătoarei românce Simona Halep la Wimbledon 2017 este în mintea tuturor celor care o susțin. Astăzi, Halep – locul 2 WTA – o întâlnește pe Peng – locul 37 WTA. Meciul, din turul 3 de la Wimbledon 2017, va începe în jurul orei 15:30.

„Trebuie să fac cam același lucru ca în meciul din turul doi, să mă țin de plan, să-mi fac jocul. Să-mi împing adversara departe și să fiu cât pot de agresivă”, declară Simona Halep la Wimbledon 2017. Ea face referire la jocul pe care îl are de disputant împotriva chinezoicei  Shuai Peng, 31 de ani .

Simona Halep la Wimbledon 2017: Cine este Shuai Peng?

După ce a învins-o pe Carla Suarez Navarro, cu scorul 6-2, 6-2, Shuai Peng  se pregătește să dea ochii cu Simona Halep. Românca este favorită în acest meci, după cum susțin specialiștii. Despre Peng se știe că este a doua cea mai bună jucătoare de la ea din țară, însă palmaresul  pe care-l are la simplu nu este nici pe departe impresionant. În 2016 a câștigat un titlu WTA, la Tianjin, dar al pierdut alte 7 finale.

În schimb,  chinezoaica stă foarte bine la dublu, unde are 21 de trofee WTA. Parcursul de anul acesta al adversarei Simonei Halep la Wimbledon 2017 nu trădează o formă fizică de invidiat.

  • A părăsit Australian Open, în turul 2, după ce a fost învinsă de Eugenie Bouchard
  • A părăsit French Open, în turul 1, după ce a fost învinsă de Sorana Cârstea
  • Nici la Eastbourne nu a înregistrat o performanță deosebită, din contră Peng a ieșit în turul 3, după ce a fost învinsă de Karolina Pliskova cu scorul de 6-7, 4-6.

Simona Halep la Wimbledon 2017: ”Nu am văzut-o prea mult jucând pe iarbă. Știu că este o adversară puternică”

 

Meciul de astăzi, din cadrul etapei a treia a turneului de la Wimbledon 2017, înregistrează o premieră, cele două jucătoare de tenis nu s-au mai întâlnit niciodată față în față. Cu toate acestea, Simona Halep știe la ce să se aștepte:

„E foarte periculoasă și foarte solidă. Lovește cu două mâini de pe ambele părți. Cred că trebuie din nou să stau cât mai jos pe picioare. Nu am văzut-o prea mult jucând pe iarbă, dar știu că este o adversară puternică”, a declarat românca, citată de gsp.ro.

În turul 2 de la Wimbledon 2017, sportiva româncă a purtat un meci dificil în fața braziliencei Haddad Maia. Din fericire, românca a reușit să treacă fără probleme de ea cu un scor de 7-5 / 6-3.

Află și care sunt cele mai tari 10 chestii pe care nu le știai despre Simona Halep.

Credit foto:  The Indian Express/GSP

 

Publicat: 07 iul. 2017, 14:19 Autor: Echipa Ciao.ro Life
Pe aceeași temă
×