Adrian Mutu, topit după băieții lui. Ce spune despre cei doi moștenitori care-i duc numele mai departe?

Publicat: 27 mai 2021, 12:38 Autor: ileana.ghinea General

Chipul lui Adrian Mutu se luminează deodată atunci când este întrebat de copiii lui. Nu o dată a fost auzit vorbind cu mândrie despre cei 4 care-i poartă numele. În pline negocieri cu U Craiova 1948, proaspăt revenită în Liga 1, echipă de fotbal care-l vrea antrenor pe Mutu, fostul internațional român găsește timp pentru cei pe care-i iubește cel mai mult: Mario, Maya, Adriana și Tyago.

Apropiații fostului atacant vin să întărească cele spuse mai sus: „Se mândrește mereu cu faptul că are două fete și doi băieți. Vorbește aproape zilnic cu fetele și merge să le vadă ori de câte ori are ocazia. Își trimit poze, se sfătuiesc, sunt apropiați. Despre Mutu se poate spune orice, dar nu că nu este un tată bun pentru copiii săi. Îi iubește ca pe ochii din cap!”.


Ce spune Adrian Mutu despre cei doi moștenitori care-i duc numele mai departe?

Dacă fetele sunt departe de el acum, din fericire, în prezent Adrian Mutu se bucură de prezența celor doi băieți în România. Pe lângă mezinul Tiago, mai nou și fiul cel mare, Mario, locuiește în București. Împreună cu mama lui, Alexandra Dinu, adolescentul a revenit în România dinaintea pandemiei. „Mario s-a acomodat repede cu România. Și-a făcut câțiva prieteni cu care petrece timpul! Este prieten și cu Angelo Borcea. Doar că, în puțin timp, ar trebui să se decidă ce va face mai departe. Își dorește să continue cu studiile în Elveția, pe management. El vrea să intre cu bursă.”, povestește Briliantul despre primul moștenitor.

Cât despre mezin: „Se vede clar că Tiago are talent la fotbal. L-am dus anul trecut, de câteva ori, la Academia lui Juventus București, dar e prea mic pentru a face antrenamente zilnice. L-am văzut că își pierde repede răbdarea. După 20-30 de minute, nu mai voia! Fiind mic, nu prea ascultă comenzile! El se juca! Am decis, împreună cu Sandra, ca până mai crește puțin să-l ducem la înot!”, a conchis Adrian Mutu.

Adrian Mutu, tată a 4 copii veniți din 3 căsnicii

Adrian Mutu s-a căsătorit în anul 2001 cu actrița Alexandra Dinu, cu care are un copil, Mario. Căsnicia lor nu a durat mult, ei divorțând în 2003. Doi ani mai târziu, Mutu s-a căsătorit pentu a doua oară cu Consuelo Matos Gomez, nași fiindu-i Nicu Gheară. Din această căsnicie, s-au născut doi copii, Adriana, în anul 2006, și Maya Vega, în 2008. Cei doi au divorțat în anul 2013, iar pe 1 ianuarie 2016 Mutu s-a recăsătorit în Cuba cu Sandra Bahici care, în 2017, l-a adus pe lume pe mezinul Tiago.

Publicat: 27 mai 2021, 12:38 Autor: ileana.ghinea General
Pe aceeași temă