Adevărul despre operațiile estetice ale Giuliei Anghelescu! Câte are și în ce zone ale corpului

08 12. 2020, 10:37

Artista Giulia Anghelescu a vorbit în cadrul unei emisiuni de televiziune despre intervențiile estetice pe care le-ar fi făcut de-a lungul timpului. Fără să se ascundă, Giulia a dat tot din ”casă” și a mărturisit că a ajuns de două ori la cabinetul medicului estetician.

Mamă a doi copii, vedetă, mereu pe fugă, uneori este greu să ai timp și pentru tine. Însă, Giulia Anghelescu a reușit să împace și ”capra” și ”varza”, cum s-ar spune: chiar dacă are un program extrem de încărcat, artista a avut grijă de ea însăși. După ce a născut a doua oară, Giulia a slăbit 30 de kilograme, apoi a făcut mici retușuri. Artista a mărturisit că are o operație la sâni, iar pe lângă aceasta are și o rinoplastie.

”După ce am slăbit, na, s-au dus toate pe apa sâmbetei și am zis că mi-aș dori să fac [intervenția de mărire a sânilor], dar nu era o chestie fără de care nu puteam să trăiesc. Numai că, fiind foarte bună prietenă cu doctorul care m-a operat, el când ne întâlneam îmi zicea: «Haide, vino pe la mine!». De trei ori m-am programat, în trei ani diferiți.

De două ori am renunțat exact cu o săptămână înainte de operație. Anul acesta, s-a întâmplat în ianuarie, am zis: Gata, mă duc și fac asta. Nu mi-era frică de operație în sine. Mi-era frică pentru că nu știam dacă o să mă împac eu cu gândul [că am făcut o astfel de operație]​”, a povestit Giulia, în cadrul unei emisiuni TV, arată Cancan.

Ce intervenții estetice mai are Giulia

Giulia nu se află la prima intervenție estetică. Mai întâi, artista și-a făcut rinoplastie, după care a apelat la injecțiile cu botox pentru corectarea ridurilor de expresie precum și pentru augmentarea buzelor. Apoi, artista și-a mărit sânii.

Sursă foto: capturi video Youtube 1, 2