Gina Pistol (35 ani), prezentatoare a emisiunii „Chefi la cuțite“ de la Antena 1 și fost iepuraș Playboy, nu s-a născut celebră, ba din contra. S-a născut în localitatea Roșiorii de Vede, județul Teleorman, într-o familie modestă, în care banii erau o problemă greu de rezolvat, așa că, după terminarea liceului, Gina a fost nevoită să se angajeze ca vânzătoare la un chioșc din Roșiorii de Vede, iar, mai apoi, ca operatoare de xerox. Nu bani copia și multiplica Gina în acea vreme, ci mici rețete de supraviețuire.
Însă orășelul ei natal i-a rămas mic în scurt timp. Gina își dorea mai mult de la viață. E posibil ca atunci, când viața ei încă nu începuse cu adevărat, Gina să fi avut tot felul de vise și visuri în care se vedea sub lumina reflectoarelor și ea își tot multiplica aceste visuri la xerox, apoi, într-o zi, a simțit că trebuie să plece din Roșiorii de Vede și să vină în București.
Doar în București, simțea ea, visurile ei ar putea deveni realitate. N-au devenit realitate imediat. Ajunsă în Capitală, Gina s-a angajat vânzătoare, însă nu mai era vânzătoare într-un chioșc amărât din Teleorman, ci la un magazin de lux din București, unde clienții erau oameni importanți, cu bani, și oamenii cu bani se pricep bine la fete tinere și frumoase, iar Gina era una dintre acestea, chiar dacă, în vremea aceea, avea câteva kilograme în plus, dar nu atât de multe încât să sufoce visurile Ginei de a deveni fotomodel.
Într-o zi, un client cu bani i-a spus Ginei că are un mare potențial de a deveni un fotomodel faimos, dar pentru asta ar trebui să facă anumite ajustări de ordin fizic, ceea ce Gina, o fată modestă și ambițioasă din Roșiori, a și făcut.
S-a pus pe slăbit, și kilogramele în plus și-au luat zborul ca prin farmec și au ajuns la fereastra redacției Playboy, anunțându-i pe cei de acolo că există undeva, într-un magazin de lux din București, o fată pe nume Gina Pistol, pe corpul căreia ele, kilogramele, au locuit până de curând, dar că, acum, Gina arată superb și aduce cumva cu Marilyn Monroe.
În anul 2000, Gina apărea într-un pictorial fierbinte spre foarte fierbinte. Avea 19 ani, și lumea tocmai i se deschidea în față, ca o floare. Acea apariție în Playboy a produs multă tulburare printre cititorii de poze ai revistei, iar Ginei i-a adus o grămadă de alte oferte de la tot felul de reviste din România. Oameni importanți din lumea modei și a televiziunii au căutat-o, iar ea a început să lucreze pentru designeri faimoși, ca fotomodel, și să apară în diverse emisiuni TV. Așa s-a transformat fata din Roșiorii de Vede într-o superbă lebădă de București.
Frumusețea genuină a Ginei, pe care și-a expus-o în acel prim pictorial, a atras, inevitabil, multe priviri hulpave asupra ei. În 2005, iepurașul s-a combinat cu Codin Maticiuc, dar relația lor a durat doar nouă luni, nu cât să facă un copil împreună, ci doar cât să aducă pe lume încă o despărțire. Bărbatul de care Gina și-a legat numele și corpul pentru cea mai lungă perioadă de timp este afaceristul libanez Nicola.
Cei doi s-au tot despărțit și s-au tot împăcat. Au fost șapte ani, între 2006 și 2013, de dragoste cu năbădăi. În pauzele de Nicola, Gina a avut, în 2008, o scurtă relație cu Bogdan Ivanov și, în 2009, o alta, de doar câteva luni, cu Ciprian Marica.
În 2012, diva Gina s-a combinat cu fotbalistul Mihai Răduț, cu nouă ani mai tânăr decât ea, pentru care s-a și mutat la Târgu Jiu, acolo unde el juca la Pandurii. S-au despărțit după șapte luni. În 2013, după încă o împăcare și o despărțire de Nicola, Gina a fost fotografiată împreună cu Marius Turcu, fiul lui Vasile Turcu, cu zece ani mai mic decât ea, dar întâlnirile lor au fost puține. Gina s-a cuplat apoi cu Alin Cocoș. A fost cu el la Paris, unde acesta și-a serbat ziua de naștere, și au fost fotografiați la aeroport, când se întorceau din Orașul Iubirii.
Gina și Alin și-au început relația pe la sfârșitul anului 2013, însă Alin a avut grijă ca tot în aceeași perioadă să înceapă o relație și cu fotomodelul Raluca Arnăutu, alături de care a fost fotografiat. Gina a depășit situația cu zâmbetul pe buze. Nu s-a arătat deranjată nici de faptul că Alin a continuat să se vadă cu Raluca, deși, oficial, el era iubitul ei. Nu a deranjat-o nici că Alin nu a recunoscut niciodată că este iubitul ei, chiar dacă era. Fiul afaceristului Dorin Cocoș a preferat, cumva, să își păstreze o marjă de libertate și să lase o portiță deschisă și pentru alte aventuri. În 2014, în luna august, Spy i-a fotografiat pe Gina și Alin sărutându-se pe gură, în Centrul Vechi.
A fost primul și singurul sărut al celor doi imortalizat de paparazzi, iar sărutul nu a fost deloc unul întâmplător. Gina a fost afectată când a aflat că Alin a fost arestat. Imediat după ce s-a întors din junglă, unde a participat la emisiunea „Sunt celebru, scoate-mă de aici“ de la Pro TV, primul lucru pe care Gina l-a făcut a fost să meargă la închisoare, la Alin. Era îngrijorată pentru el. Dragostea o făcea să fie îngrijorată. După ce sentința i-a fost comutată din arest preventiv în arest la domiciliu, Alin a simțit încă și mai mult dragostea și disperarea Ginei. Toate acestea se întâmplau în 2015. Gina era trup și suflet alături de el, făcându-i arestul la domiciliu mai mult decât suportabil.
Fostul iepuraș Playboy își dorea ca Alin să o ia de nevastă sau măcar să îi facă un copil. A mers la ginecolog pentru un consult, și-a făcut toate analizele, și analizele i-au ieșit bine. Fiind o persoană credincioasă, Gina a apelat și la ajutorul Celui de Sus pentru a-și pune planul în aplicare, însă Cel de Sus a fost, pesemne, mult prea ocupat cu altele, așa încât Alin nu i-a făcut Ginei nici un copil, și nici Gina lui Alin. Mai mult, faptul că ea își dorea atât de mult un copil l-a făcut pe Alin să fugă cât a putut el de repede de relația cu Gina. Totuși dorința Ginei era una normală. Ea și Alin erau împreună de ceva timp, se înțelegeau bine, așa că venirea pe lume a unui copil era un lucru normal, cum spuneam. Alin și-a făcut o nouă iubită, în persoana Monicăi Orlanda, fostă iubita a lui Alex Pițurcă și a lui Dani Olăroiu. Poate că „iubită“ e mult spus, însă cert e că Alin a început să iasă cu Orlanda.
Gina și Alin sunt despărțiți, practic, încă de vara trecută, când fiecare umbla cu propria gașcă, el cu a lui, ea cu a ei. Anturajul lui Alin e unul plin de bărbați despărțiți sau divorțați, gen fostul soț al Cristinei Spătar, adică de bărbați care au reintrat în grațiile libertății și-n brațele libertinajului, și se simt bine acolo.
Mereu cu spectrul căsătoriei și al unui eventual copil deasupra capului, Alin a preferat să fugă de lângă Gina, care, se pare că mai e și o fire mămoasă și gospodină, genul de femeie căreia îi place să gătească, să spele, să calce, în timp ce Alin nu este tocmai înnebunit de acest gen de femeie, de vreme ce el mereu și-a permis să plătească femei pentru menaj, așa că iubita lui nu trebuia să facă toate acestea.
Dar până la urmă dacă Ginei îi plăcea să facă pe gopodina, ce-i rău în asta? Mai mult, la nivel declarativ, Gina a spus mereu că pe ea nu o deranjează să fie înșelată, că este perfect conștientă că toți bărbații înșală, așa că Alin nu a avut nici o problemă să dea mereu apă la moara acestei declarații. La doar câteva zile după ce a apărut în presă informația că s-a despărțit de Alin, Gina a postat o fotografie pe Facebook cu următorul mesaj: „Tot singură…săraca Gina. Face ce face și iar e părăsită. Cară amărâta după ea, de vreo 16 ani, rochia de mireasă. Rochie îngălbenită de timp, franjurată, demodată. Că de…16 ani adunați nu-s chiar 3 ani. Poate că a sosit timpul să-și cumpere una nouă, mai modernă. Se gândește la ceva cu sclipici de data asta. Cine știe, poate că sclipiciul îi schimbă norocul.”
CITESTE MAI MULTE INFORMATII IN NOUA REVISTA CIAO APARUTA PE PIATA