Adela Popescu şi-a deschis sufletul recent în faţa celor care o urmăresc şi a dezvăluit că ultima perioadă din viaţa ei nu a fost deloc uşoară. Fosta prezentatoare de la ProTv le-a povestit fanilor că a trecut prin clipe grele, după ce mama ei a fost suspectă de cancer.
Atunci când apare în faţa publicului, Adela Popescu o face mereu cu zâmbetul pe buze. Nimeni nu ar fi crezut că vedeta trece printr-o perioadă grea şi asta pentru că, până acum, a ascuns faptul că ar avea vreo problemă. Recent însă a decis să le povestească fanilor cu ce situaţie dificilă s-a confruntat.
În urmă cu doar câteva săptămâni, mam vedetei a aflat că se confruntă cu o boală grea, fapt ce a pus pe toată lumea pe jar. Însă, din fericire, în urma unor analize mai amănunțite s-a dovedit că a fost vorba de o alarmă falsă. Până să afle că mama ei este bine, Adela Popescu a trăit sentimente care au marcat-o şi au făcut-o să simtă pe propria piele că viaţa nu este mereu roz.
„Am avut de curând o perioadă în care am avut emoții cu mama mea, dar au fost doar emoții și atât… Am făcut niște investigații mai amănunțite. Cert este că în perioada aceea am testat un pic ce înseamnă să fii pe muchie de cuțit. Și unii oameni chiar trec prin asta cu adevărat. Eu m-am rugat la Dumnezeu și la mine a fost, din fericire, doar o alarmă falsă.
Dar perioada până ne-am lămurit… a fost ceva de nu mai aveam aer. Pe de altă parte, noi suntem la vârsta la care genul acesta de «evenimente» încep să apară, la părinții noștri, chiar și de vârsta noastră, spre 40 de ani. De aceea, e bine să mergi la control.
De exemplu, cancerul de sân e unul dintre cancerele operabile, cu șanse de supraviețuire foarte mare dacă îl descoperi la timp. Și oamenii trebuie să știe că nu îi doare. Pentru că oamenii se duc la doctor doar când îi doare. La cancer doare foarte târziu, când nu mai e nimic de făcut. Dacă l-ai descoperit la început, trăiești fără dubii. Trăiești mult. Totul este să te duci la control pentru orice”, a declarat Adela Popescu, potrivit viva.ro.
Sursă foto: social media