Actrița Dulce Maria a devenit mamă pentru prima oară. Membra trupei RBD a anunțat pe rețelele de socializare că a născut o fetiță sănătoasă.
Dulce Maria a scris un mesaj emoționant pe Instagram unde a postat și o fotografie în care putem vedea mânuța fiicei sale. Ea și soțul ei, Paco Alvarez i-au pus numele micuței lor: Maria Paula.
La începutul lunii iunie a anului acesta, Dulce María (34 de ani) a anunțat pe contul personal de Instagram că ea și soțul ei, Paco Álvarez, vor deveni părinți. Recent, actrița a publicat prima imagine alături de fiica ei.
„Nu există cuvinte prin care aș putea spune tot ce simt… în primul rând mulțumiri infinite lui Dumnezeu care ne-a permis să trăim cea mai mare minune a vieții, cel mai mare cadou de la Dumnezeu, expresia iubirii noastre imense… o experiență care îți transformă viața, care îți împarte viața printr-un trecut și un viitor și nu știi cât de mult ai putea suporta, dar iubirea te face mai puternic… totul a meritat ca să te pot cunoaște și să te pot avea în brațe micuța mea luptătoare.
Mulțumesc, Paco, pentru că ești cel mai bun tată pentru fiica noastră frumoasă care a venit pe lume să ne schimbe viața. Maria Paula te iubim cu toată ființa noastră. Îți promit că voi face totul ca să pot fi cea mai bună mamă pentru tine’, a fost mesajul scris de Dulce Maria.
View this post on Instagram