A venit vara? Temperaturile cresc până la 32 de grade
A venit, în sfârșit, vara! Vremea va deveni din ce în ce mai caldă pentru această perioadă, astfel că temperaturile maxime se vor încadra vineri între 24 și 32 de grade Celsius.
Ziua, cerul va fi variabil cu unele înnorări și ploi slabe de scurtă durată în vest și la munte, iar seara și noaptea, nebulozitatea se va accentua treptat.
Maximele de astăzi se vor înregistra în jurul valorii de 32 de grade, în sudul ţării. Şi în zona Olteniei, temperaturile vor atinge 32 de grade.
În zona Moldovei însă, mercurul din termometre va urca la 30 de grade. Pe arii restrânse cantităţile de apă vor fi mai însemnate, iar vântul va avea intensificări la munte, cu rafale de 80-90 km/h.
Prognoza meteo în București
Și în Capitală, vremea va deveni caldă pentru această dată, chiar călduroasă după-amiază.Temperatura maximă ajunge la 31 de grade Celsius.
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare spre seară și noaptea, când vor fi condiții pentru averse, descărcări electrice şi intensificari de scurta durata ale vantului.