Oana Cuzino şi israelianul Yoav Stern au depus actele de divorţ în vara lui 2014. Totul procesul s-a petrecut în mare secret și la fel au împărțit și uriașa avere pe care au strâns-o împreună. Ulterior, fosta prezentatoare și-a ținut ascunsă viața privată și nu se cunosc detalii despre un actual partener. În schimb, Yoav s-a îndrăgostit de o șatenă tinerică și se afișează cu ea în public.
Yoav Stern este un milionar de origine israelinaă care nu apare foarte des în public. Fostul soț al Oanei Cuzino a ajuns în lumina reflectoarelor în urma mariajului pe care l-a avut cu frumoasa jurnalistă. Au trecut opt ani de când cei doi au divorțat, iar afaceristul și-a asumat public noua relație.
Cuplul a fost surprins pe străzile din București în timp ce se îndreptau, în bolidul de lux al milionarului, spre un restaurant de fițe din Capitală.
Odată ajunși acolo, cei doi au comandat de mâncare și au discutat relaxați. Se pare că din ”meniu” nu au lipsit nici gesturile de afecțiune, iar îmbrățișările și sărutările au fost oferite cu dărnicie.
Motivele despărţirii nu sunt clare şi s-a speculat la vremea respectivă că afacerile pe care le aveau împreună i-ar fi determinat să facă acest pas.
Cert este că magistratii au hotarat ca separarea sa aiba loc din culpă comună. Astfel se face că fosta prezentatoare de la Pro Tv a renunțat la numele Stern, ramanand Oana Cuzino, iar custodia fiicei lor, Naomi, a rămas și ea comună.
În vara anului trecut, colaborarea Oanei Cuzino cu postul din Pache Protopopescu a luat sfârșit după 18 ani. Astfel că celebra emisiune ”Ce se întâmplă, doctore?”, a luat și ea sfârșit.
„Dragii mei prieteni, după 18 ani de colaborare cu PROTV, am decis împreună să punem punct emisiunii medicale, prin intermediului căreia v-am fost alaturi, aproape în fiecare zi, din acești mulți și minunați ani! Ca medic, sănătatea și un stil de viață sănătos au reprezentat și reprezintă principala mea preocupare. Proiectul media cu PRO TV și-a atins scopul în toți acești ani, însă și-a atins și… limitele.
Pentru a ajunge cu adevărat la milioane de oameni interesați de sănătate în mod aplicat, am creat universul DOC, adaptat secolului 21 și care oferă o experiență media 24/7 într-o formulă actualizată și interactivă, bazată pe tehnologia digitală online. (…)
Entuziasmul cu care este urmărit și strânsa interacțiune pe care o am cu milioane de oameni, în orice moment al zilei, a schimbat paradigma de comunicare, permițând să fim mai aproape de ei, depășind comunicarea convențională și constrangerile impuse prin intermediul unei televiziuni.
Aveți grijă de sănătate! Vă aștept alături de echipa de Experți DOC în fiecare zi și la orice oră, pe DOC.ro… nu numai dimineața!”, a scris Oana Cuzino pe pagina sa Facebook.