Actorul, scenaristul şi istoricul galez Terry Jones, membru al grupului umoristic Monty Python, a murit marţi seară la vârsta de 77 de ani în reşedinţa sa din nordul Londrei.
Artistul galez, care suferea de demenţă, a regizat unele dintre cele mai iubite scenete din repertoriul grupului Monty Python, inclusiv filmul de comedie „Life of Brian”.
El a apărut şi în serialul de televiziune „Monty Python’s Flying Circus” în care a interpretat o gamă variată de personaje şi era renumit pentru rolurile sale în travesti.
În 2016, familia sa a anunţat că artistul fusese diagnosticat cu demenţă.
„Vă anunţăm cu tristeţe profundă decesul iubitului nostru soţ şi tată Terry Jones. Terry a murit în seara zilei de 21 ianuarie la vârsta de 77 de ani, în prezenţa soţiei sale, Anna Soderstrom, după o lungă, extrem de curajoasă dar întotdeauna amuzantă luptă cu o formă rară de demenţă – demenţă frontotemporală”, se afirmă într-un comunicat de presă dat publicităţii miercuri de familia îndoliată, citat de Agerpres.
Starul galez suferea de afazie primară progresivă, care afectează capacitatea unei persoane de a comunica.
Terry Jones a regizat filmul „Monty Python And The Holy Grail” în 1975, în colaborare cu Terry Gilliam.
Filmul său „Life of Brian” din 1979, despre un bărbat naiv confundat cu Isus în urma unei serii de interpretări greşite, a fost criticat vehement în epocă şi considerat o blasfemie. Cu toate acestea, producţia a fost votată cea mai amuzantă comedie din toate timpurile într-un sondaj realizat de revista Total Film în anul 2000.
Printre cele mai apreciate personaje pe care le-a interpretat se află Arthur „Two Sheds” Jackson, cardinalul Biggles din Inchiziţia Spaniolă şi Mr. Creosote – patronul obez al unui restaurant.
De asemenea, Terry Jones a regizat în 1983 „The Meaning Of Life”, ultimul film realizat împreună de membrii fondatori ai grupului Monty Pythons.
A regizat şi „The Wind In The Willows” în 1996, în care au jucat Eric Idle, Michael Palin şi John Cleese, „Personal Services” în 1987 şi comedia „Absolutely Anything” din 2015.
A luat parte şi la reuniunea din 2014 a membrilor fondatori supravieţuitori ai grupului Monty Python, după ce Graham Chapman a murit de cancer în 1989.
A avut doi copii cu Alison Telfer, cu care a fost căsătorit în perioada 1970 – 2012, şi a devenit tată din nou, la vârsta de 67 de ani, cu cea de-a doua soţie, Anna Soderstrom, cu care s-a căsătorit în 2012.