A murit Mary Wilson, cofondatoarea trupei Supremes. Decesul este unul ”subit”, la două zile după ce a anunțat că lucrează la un material solo

Publicat: 09 feb. 2021, 12:24 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Este doliu în lumea muzicii, după ce artista Mary Wilson s-a stins din viață la vârsta de 76 de ani, fiind catalogată drept o ”moarte subită”.

Mary Wilson, cofondatoarea trupei Supremes, s-a stins din viață la vârsta de 76 de ani. Cu două zile înainte de survenirea decesului, ea anunța că se pregătește să lucreze la un material solo care ar fi trebuit să apară chiar de ziua ei, pe 6 martie, când ar fi împlinit 77 de ani. Cântăreața s-a stins din viață în cursul zilei de ieri, luni, în casa ei din Las Vegas, moartea fiind catalogată drept ”una subită”.

Pe când avea vârsta de 15 ani, Mary Wilson a fondat trupa Supremes alături de Florence Ballard. Ulterior, li s-a alăturat Diana Ross. În anul 1977, trupa s-a destrămat, Mary Wilson fiind până în ultima zi a exitenței trupei.

Pe Youtube, Mary Wilson publicase un videoclip în care își anunța urmăritorii că este pe cale să colaboreze cu Universal Music pentru un material solo. Trebuia să fie lansat în prima săptămână din luna martie a anului 2021, când ar fi împlinit vârsta de 77 de ani. În 2019, ea a participat la al 28-lea sezon al emisiunii „Dancing With the Stars” şi a lansat „Supreme Glamour”, a patra carte a ei.

Mary Wilson, o voce inconfundabilă. Decesul este unul ”subit”, la două zile după ce a anunțat că lucrează la un material solo

Trupa Supremes a reușit să aibă 12 piese clasate în top, pe locul întâi, între anii 1964 și 1969. În anul 1970, Diana Ross a părăsit grupul Supremes, iar în 1976, Florence Ballard s-a stins din viață. Un an mai târziu, trupa s-a destrămat. A lansat două albume solo și a fost inclusă chiar și în ”Rock and Roll Hall of Fame”, în 1988, ca membră a grupului, arată Adevărul.ro.

Sursă foto: capturi video Youtube

Publicat: 09 feb. 2021, 12:24 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă