Sfârşit tragic pentru un tânăr român, în Grecia. Băiatul de 28 de ani, proaspăt absolvent al Facultăţii de Teologie din Bucureşti, a murit pe loc după ce s-a prăbuşit în gol 40 de metri, pe Muntele Athos.
Din primele cercetări, se pare că tânărul de 28 de ani a murit după ce s-a prăbuşit de pe o stâncă, de la 40 de metri înălţime. Proaspăt absolvent al Facultăţii de Teologie din Bucureşti, băiatul venise în pelerinaj pe Muntele Athos în urmă cu o săptămână, când s-a cazat la un schit românesc, iar ultima oară a fost văzut miercuri dimineaţă, relatează stiripesurse.ro.
Oamenii legii din Grecia au deschis o anchetă în acest caz, pentru a stabili dacă moartea românului a survenit în urma unui accident sau a unui act suicidar. Surse din anchetă au declarat pentru presa elenă că, cel mai probabil, accidentul este cauza cea mai probabilă a morţii.
Tot presa din Grecia scrie că tânărul a fost găsit ţinând în mâini o icoană a Fecioarei Maria.