INTERVIU eveniment cu Cristian Topescu: “Cum isi va aminti lumea de mine!” Comentatorul a murit la Spitalul Elias VIDEO

Publicat: 15 mai 2018, 17:12 Autor: D. C. Vedete

Raspunsul lui a fost unul putin acid la adresa actualilor comentatori sportivi, dar are 100% dreptate.

Cristian Topescu a murit, marti (15 mai), la 81 de ani iar odata cu el dispare si o istorie uriasa de performante sportive pe care el le-a adus prin comentariile lui in casele a milioane de romani.

Cristian Topescu a murit dupa o criza severa de diabet iar medicii nu i-au mai putut face nimic. El era internat de cateva zile in sectia de Anestezie si Terapie Intensiva a spitalului Elias. A suferit o criza de diabet, boala de care suferea de ani buni. Batranul comentator era foarte slabit iar corpul lui nu a mai putut lupta.

Cauza mortii lui Cristian Topescu se pare ca a fost un stop cardio-respirator iresuscitabil.

Ceea ce va ramane in urma lui sunt amintirile a milioane de romani strans legate de marile performante ale sportului romanesc in cea mai frumoasa perioada a lui. Chiar in 2013 Cristian Topescu a dat un interviu in care a vorbit despre cum i-ar placea ca lumea sa-si aminteasca de el.

“Printre altele isi vor aminti de comentariile mele care au insotit izbanzile unor mari sportivi romani: Nadia Comanesci, Ivan Patzaichin, Ilie Nastase, Cristian Gatu, Gheorghe Hagi, Catalina Ponor, Andreea Raducan si poate, o spun cu oarecare ironie, isi vor aminti prin comparatia cu unii dintre comentatorii actuali. Asa se intampla, atunci cand te supara o prezenta actuala iti amintesti de una anterioara, “ce bine zicea X in comparatie cu ce ascult io acum, de la Y”, a fost replica data de Cristian Topescu.

Fostul comentator sportiv, licenţiat al Institutului de Educaţie Fizică şi Sport (1970), Țopescu suferea de mai multe afecţiuni cronice, printre care şi diabet.

Între anii 1964-2004, la TVR, a lucrat ca reporter sportiv, realizator de emisiuni, comentator sportiv, redactor şef sport, director general adjunct TVR.

Cristian Ţopescu a avut și un mandat de senator de Bucureşti, în urma alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2008.

În luna martie a anului 2017, preşedintele Klaus Iohannis i-a acordat lui Cristian Ţopescu Ordinul „Steaua României”. Cristian Țopescu a mai primit Ordinul Meritul Sportiv, Ordinul Olimpic Colanul de Aur şi Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler.

De asemenea, în urma unui decret semnat de preşedintele României în octombrie 2016, colonelul în retragere Cristian Ţopescu a fost avansat la gradul de general de brigadă.

Publicat: 15 mai 2018, 17:12 Autor: D. C. Vedete
Pe aceeași temă
×