A fost descoperit primul caz de tulpină britanică a coronavirusului la o pisică

Publicat: 19 mart. 2021, 09:10 Autor: Hermina Hagianu Arhiva
A fost descoperit primul caz de tulpină britanică a coronavirusului la o pisică

Tulpina britanică a coronavirusului a fost descoperită la o pisică din Novara, regiunea Piemont. Tulpina a fost identificată de un laborator în analizele animalului.

Este vorba despre o pisică în vârstă de opt ani, care locuieşte în zona Novara. Simptomele respiratorii la pisică au apărut la aproximativ zece zile de la debutul bolii şi de la izolarea în casă a stăpânilor ei, scrie La Stampa.

Pisica, la fel ca stăpânii săi, este acum în curs de vindecare.

„Boala pisicii nu trebuie să genereze alarme. Din cauza bolii stăpânilor lor, animalele de companie trăiesc în medii cu încărcare virală puternică. Prin urmare, este de aşteptat ca şi animalele să ia virusul, însă nu există dovezi ştiinţifice potrivit cărora ar juca vreun rol în răspândirea bolii”, a spus Bartolomeo Griglio, şeful Prevenţiei regiunii Piemont, potrivit mediafax.ro

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a repetat de mai multe ori că boala la animalele de companie nu trebuie considerată ca o sursă de contaminare. Mai exact, nu există dovezi cu privire la transmiterea virusului de la animal la om, însă contrariul se poate întâmpla.

„Organizaţiile internaţionale care s-au ocupat de acest subiect recomandă menţinerea măsurilor de igienă de bază: spălarea mâinilor înainte şi după contactul cu animalele sau după contactul cu lucrurile acestora”, a adăugat Bartolomeo Griglio.

Animalele de companie, vaccinate împotriva noului coronavirus

Potrivit cercetătorilor, atât pentru câini, cât și pentru pisici există un vaccin împotriva noului coronavirus care le afectează. Studiul a fost publicat în Virulence de către cercetători, arătând că ar putea fi utilă și imunizarea animalelor de companie. Studiul a fost condus de cei de la Universitățile East Anglia și Minnesota, dar și de cei de la Institutul Earlham din Norwich. În viitor ar putea fi o necesitate vaccinarea animalelor de companie, în condițiile în care se dorește oprirea răspândirii noului coronavirus.

„La câini există coronavirusul canin care dezvoltă o boală cu semne digestive. S-a făcut un vaccin pentru acest coronavirus, dar nu este cel care declanşează boala de la om. Este diferit chiar dacă este din cadrul aceleiaşi specii de coronavirus. Este un vaccin suplimentar pe care noi îl putem face animalului”, spune Patricia Nanu, arată Mediafax.

De asemenea, alți oameni de știință susțin că trebuie să ne ferim mai întâi noi înșine de virus, pentru a fi sigur că totul este în regulă: ”Trebuie să ne protejăm împotriva virușilor pe care nici nu-i cunoaștem deja”, arată sciencemag.org.

 

Sursă foto: Arhivă Ciao

Publicat: 19 mart. 2021, 09:10 Autor: Hermina Hagianu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă