Marturiile terifiante ale victimei din 2009 a lui Eugen Stan. Tanara a rememorat clipele dramatice prin care a trecut atunci, tot intr-un lift

Publicat: 10 ian. 2018, 19:18 Autor: Echipa Ciao.ro Life

Dezvaluirile socante in cazul lui Eugen Stan nu contenesc! Barbatul nu a agresat sexual decat cei doi copii in liftul unui bloc din Bucuresti, vinerea trecuta, ci a mai avut tentative de agresiune asupra minorilor, in trecut. Una dintre ele este asupra unei fetite de 14 ani, in 2009. Tanara atacata de Eugen Stan, cunoscut drept politistul pedofil, a povestit pentru prima data despre experienta traumatizanta prin care a trecut la acea vreme.

”Mă întorceam de la școală, am intrat în bloc și un individ a intrat după mine. L-am salutat, bineînțeles, eu fiind un copil mic și având respect față de alte persoane, și în scara blocului eu așteptam liftul. Dânsul s-a masturbat, scuzați-mi expresia, în fața mea, s-a șters pe mine și eu am început să plâng. Probabil dânsul s-a speriat auzind o ușă și a plecat. Aveam 13-14 ani. A fost un coșmar pentru mine cel puțin în primele zile, în primii ani. Dar cu ajutorul familiei și al prietenilor am reușit să trec peste. Am ajuns acasă, le-am povestit tot și am depus plângere la Poliție. Îmi era frica să mai ies pe stradă neînsoțită, a fost greu”, a detaliat tanara, noteaza Antena 3.

Eugen Stan, acoperit de colegii de munca

Procurorii au sesizat ca, in cazul unei plangeri de  agresiune sexuala depusa de o femeie in 2016 impotriva lui Eugen Stan, agentii de la Sectia 18 din Capitala au ascuns calitatea de politist a lui Eugen Stan si au propus clasarea cauzei.

In data de 10 decembrie 2016, la sectia respectiva a fost inregistrata o plangere formulata de o femeie pe numele lui Eugen Stan. Insa politistiiau inceput chiar in ziua respectiva o urmarire penala in rem pentru agresiune sexuala.

De asemenea, agentii sectiei 18 au cerut imaginile de pe camerele de  supraveghere din zona unde a avut loc agresiunea. In procesul verbal intocmit de politistii de la sectia 18 se arata ca acestia au scris ca sistemul de supraveghere a fost instalat nefunctional, lucru confirmat si de administratorul blocului. Apoi, dupa ce au terminat de investigat cazul colegului lor, ei au cerut Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 5 un referat cu propunere de clasare a cauzei, dar nu au specificat ca Eugen Stan este politist

 

 

Publicat: 10 ian. 2018, 19:18 Autor: Echipa Ciao.ro Life
Pe aceeași temă
×