Ce au spus si ce au facut: Cum e turcul, și ocolul (realității)

Publicat: 12 dec. 2017, 23:12 Autor: Echipa Ciao.ro News 3

Minciuna are picioare scurte, zice o vorbă din popor, dar, când e creația unor vedete care sunt tot timpul sub lumina reflectoarelor, bietei minciuni i se scurtează și mai rău și picioarele alea deja scurte, de fapt ce zicem noi că i se scurtează, îi dispar cu totul, și sfârșește săraca târându-se ca o victimă de război în văzul tuturor, cel mult rostogolindu-se, palidă și străvezie precum o fantomă obeză și inaptă, de-o vedem toți prin oraș și râdem de ea, ”hahaha, ce minciună amărâtă”. Nu vrem să acuzăm pe nimeni de minciună, doar încercăm să înțelegem de ce unele vedete una zic și alta fac.

Ultimul dar nu cel din urmă pe lista celor care una spun și alta fac este fostul ”zân” Tuncay Ozturk, medicul de mușchi care a negat inițial categoric că despărțirea lui de Andreea Marin și-ar avea originile în desuurile noii sale asistente, Sandra.

Chiar și la timp bun după despărțirea de Zână, Tuncay a continuat să susțină că relația dintre el și Sandra este strict profesională. Primele semnale că nu era doar atât au apărut atunci când Tuncay a dat un mesaj nemaipomenit de ”pasiv-agresiv” atunci când Sandra s-a hotărât să se mute în Anglia cu noul ei iubit.

Se întâmpla la sfârșitul lunii iunie, când un turc aparent distrus spunea: ”Îi doresc sănătate și sper ca totul să decurgă bine între ei”.

Amuzant este că Andreea Marin însăși “ne mințea” pe noi și foarte posibil și pe ea, zicând de pildă că Tuncay și Sandra merg împreună la film (doar ei doi) pentru că „e prietena noastră de famile” sau că e imposibil ca noul ei soț să aibă pe altcineva.

Atât de imposibil încât n-a mai trecut mult până când însăși Zâna a dat știrea divorțului pe Facebook. Dar, să revenim, la scurt timp după plecarea ”definitivă” în Anglia, Sandra a realizat că nu poate sta departe de Tuncay și a revenit în țară, unde se pare că cei doi s-au și mutat împreună cât ai zice ”aterizare la București”.

Mai nou, se vorbește pe la colțuri că Tuncay ține musai să nu lase să se-ncheie anul fără a-i pune Sandrei pe deget verigheta.

Publicat: 12 dec. 2017, 23:12 Autor: Echipa Ciao.ro News 3
Pe aceeași temă
×