De la bătaie și pedepse la copii fără reguli: unde s-a pierdut echilibrul în parenting

Tot mai mulți părinți încearcă să își crească copiii fără pedepse și fără țipete. Dar, în unele cazuri, blândețea s-a transformat în lipsa limitelor. Psihoterapeutul Alina Șerban explică de ce copiii au nevoie atât de empatie și blândețe cât și de reguli clare, fermitate, autoritate, pentru a deveni adulți echilibrați.

În ultimii ani, parentingul a devenit unul dintre cele mai discutate subiecte în rândul părinților. Generațiile tinere își doresc să facă lucrurile diferit față de cum au fost crescute. Pentru mulți dintre ei, copilăria a însemnat pedepse, țipete sau chiar palme. Astăzi, acești părinți vor să elimine complet violența din educație și să își crească copiii cu mai multă empatie și respect.

Intenția este una foarte sănătoasă. Problema apare însă atunci când, din dorința de a nu repeta greșelile trecutului, părinții ajung la cealaltă extremă: eliminarea aproape totală a regulilor și a limitelor.

Tot mai mulți învățători și profesori spun că se confruntă cu o generație de copii care acceptă cu greu regulile. Unii refuză să își facă temele, alții nu scriu în timpul orelor sau contestă orice observație. Iar atunci când apar consecințe – o notă mică sau o atenționare – părinții intervin și cer ca elevii să fie „lăsați în ritmul lor”.

Psihoterapeutul Alina Șerban spune că această situație apare dintr-o confuzie frecventă între două concepte care nu sunt deloc același lucru: parentingul cu blândețe și parentingul fără limite.

Blândețea nu înseamnă lipsa regulilor

În esență, parentingul cu blândețe nu presupune renunțarea la autoritate. Din contră, copiii au nevoie de limite pentru a se simți în siguranță și pentru a învăța cum funcționează lumea.

„Mulți părinți cred că dacă pun limite devin autoritari. Dar realitatea este că limitele sunt o formă de grijă. Ele îi transmit copilului că există un adult care îl ghidează”, explică Alina Șerban.

Diferența față de stilul de educație din trecut este modul în care aceste limite sunt stabilite. Ele nu mai sunt impuse prin frică, rușinare sau violență, ci prin explicații, calm și consecvență. Copilul este ascultat și înțeles, dar regula rămâne.

Copiii au nevoie să învețe frustrarea

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care copiii trebuie să le învețe este toleranța la frustrare. Oricât de mult și-ar dori părinții să îi protejeze de emoțiile neplăcute, viața reală nu funcționează fără limite.

„Frustrarea este o emoție esențială în dezvoltare. Ea îl ajută pe copil să își dezvolte răbdarea, perseverența și capacitatea de adaptare”, spune psihoterapeutul.

Atunci când un copil crește într-un mediu în care orice regulă este negociabilă și orice disconfort este evitat, întâlnirea cu realitatea poate fi foarte dificilă. Prima confruntare serioasă cu limitele – la școală, în relații sau mai târziu la locul de muncă – devine mult mai greu de gestionat.

De aceea, rolul părinților nu este să elimine complet frustrarea din viața copilului, ci să îl ajute să învețe cum să o gestioneze.

Dragoste fără structură creează confuzie

În educația copiilor există două elemente esențiale: căldura emoțională și structura. Atunci când unul dintre ele lipsește, echilibrul dispare.

„Copiii au nevoie în același timp de iubire și de reguli. Dacă există doar reguli, fără empatie, apare frica. Dacă există doar iubire fără structură, apare confuzia”, explică Alina Șerban.

Limitele îi ajută pe copii să înțeleagă ce este permis și ce nu, ce este responsabilitatea lor și cum funcționează lumea din jur. Paradoxal, aceste limite creează un sentiment de siguranță. Un copil care știe că există reguli clare se simte mai liniștit decât unul care trăiește într-un univers în care totul este negociabil.

Părinții nu trebuie să fie „cei mai buni prieteni”

O altă idee populară în ultimii ani este aceea că părintele trebuie să fie „cel mai bun prieten” al copilului. Deși intenția din spatele acestei idei este apropierea emoțională, ea poate crea uneori confuzie în roluri.

Copiii au nevoie de prieteni de vârsta lor, dar de la părinți au nevoie în primul rând de stabilitate și ghidare. „Copiii se simt mai în siguranță atunci când există un adult care conduce barca. Dacă părintele devine doar prieten, rolul de ghid dispare”, spune psihoterapeutul.

Asta nu înseamnă că relația trebuie să fie rigidă sau distantă. Din contră, apropierea emoțională este esențială. Dar responsabilitatea finală rămâne la adult.

De ce ajung părinții la extrema permisivității

Mulți părinți ajung să fie prea permisivi nu pentru că nu le pasă, ci pentru că sunt obosiți și presați de realitatea vieții moderne.

Programul de lucru încărcat, sentimentul de vinovăție că petrec prea puțin timp cu copiii și presiunea socială de a fi „părinți perfecți” contribuie la această tendință.

Rețelele sociale amplifică și ele ideea că parentingul ar trebui să fie lipsit de conflicte și emoții dificile. În realitate, educația copiilor implică inevitabil și momente tensionate. „Uneori, un ‘nu’ spus calm este mai valoros decât zece ‘da’-uri spuse din vinovăție”, spune Alina Șerban.

Limite puține, dar consecvente

Pentru ca regulile să funcționeze, ele trebuie să fie simple și consecvente. Copiii nu pot respecta zeci de reguli complicate. Câteva limite clare, repetate constant, sunt mult mai eficiente.

De asemenea, consecințele trebuie să fie logice și să aibă legătură directă cu comportamentul copilului. Scopul nu este pedepsirea, ci învățarea responsabilității. De exemplu, dacă tema nu este făcută, consecința este timpul suplimentar de lucru sau nota primită la școală – nu o pedeapsă umilitoare.

Echilibrul dintre empatie și fermitate

În final, parentingul echilibrat nu înseamnă perfecțiune. Nu există părinți care să facă totul corect de fiecare dată. Ceea ce contează este direcția: o combinație între empatie, respect și limite clare.

„Copiii nu au nevoie de părinți perfecți. Au nevoie de părinți prezenți, consecvenți și sinceri”, spune Alina Șerban. Blândețea nu exclude regulile. Din contră, cele două merg împreună. Iar atunci când un copil crește într-un mediu în care există și iubire și structură, șansele de a deveni un adult echilibrat cresc considerabil.

foto: PR/social media