EXCLUSIV | Povestea emoționantă a scriitoarei Carmen Vasilescu: „Nu vreau să fiu definită de dizabilitate, ci de visurile mele”

Pentru Carmen Vasilescu, viața nu este despre limite, ci despre curajul de a le depăși. Scriitoare, pasionată de cultură și experiențe extreme, transformă fiecare provocare într-o lecție despre iubire, sens și libertate. În acest interviu, acordat în exclusivitate pentru CIAO.RO, vorbește sincer despre momentul în care a ales să nu mai fie definită de dizabilitate, despre puterea psihicului și despre visurile care o poartă înainte.

1. Povestea ta începe cu un diagnostic dificil, dar continuă cu foarte mult curaj. Care a fost momentul în care ai înțeles că nu vrei să fii definită de dizabilitate, ci de visurile tale?

Au fost multe clipe în care am ales să nu mă las ghidată de dizabilitățile mele, dar cred că cea mai importantă a fost cea în care mi-am ascultat cu toată atenția și puterea sufletul, fără să mă mai simt la mijloc, între el și trup.

2. Ai spus că ai acceptat faptul că nu te vei vindeca fizic, dar poți lucra cu psihicul tău. Cum se construiește, în concret, această forță interioară zi de zi?

În cei 36 de ani am înțeles că dacă te focusezi pe partea bună a lucrurilor, chiar și atunci când ai impresia că nu mai poți să o scoți la capăt, că totul s-a terminat, poți vedea lumina din întuneric. În vremurile noastre, în care depresia este considerată o boală a secolului, e foarte greu să rămâi optimist, dar cred cu toată convingerea că iubirea este cel mai mare dușman al tuturor lucrurilor negative din viața noastră. Dăruiește iubire!

3. Cartea ta, „Și dacă-i adevărat că nu există nu se poate?”, este un jurnal foarte sincer. Ce a fost cel mai greu de pus în cuvinte: durerea, fricile sau iubirea?

Iubirea este un subiect destul de sensibil pentru mine, pentru că mi-a luat ceva timp să accept cât de puternică este și cât de frumoasă este viața atunci când ghidul principal este inima. De durere și frică cred că avem parte cu toții, iar dragostea asumată nu poate fi doar pansament pentru suflet, ci însăși puterea inimii noastre, care atunci când ajunge să bată și pentru altcineva, devine invincibilă.

4. Ai trăit experiențe pe care mulți oameni fără dizabilități nu au curajul să le încerce — parașutism, scuba diving, parapantă. Ce simți în acele momente de libertate totală?

Cu fiecare experiență ce implică adrenalina simt că mai câștig o viață și cred că în momentul de față am mai multe decât o pisică. Viață, asta simt, prin fiecare milimetru al trupului meu.

5. Lucrezi în PR și ești implicată în zona culturală. Cum te-a ajutat contactul cu artiștii și lumea evenimentelor să-ți modelezi identitatea și încrederea în tine?

Mi-amintesc că de mică mi-a plăcut să ascult muzică, să mă duc la concerte și să mă joc cu un microfon conectat la casetofon. Mai târziu, când artiștii observau că știam majoritatea versurilor și fredonam odată cu ei, au început să se apropie de mine și asta m-a făcut să mă simt integrată, apreciată și privită cu admirație, nu cu milă. Îmi place să particip la diverse evenimente culturale pentru că astfel am ocazia să întâlnesc oameni minunați de la care învăț să văd în orice lucru mărunt arta de a fi.

6. Spui că nu vrei să fii un model pentru alții, dar inevitabil devii o sursă de inspirație. Cum te raportezi la această etichetă de „exemplu”?

Această etichetă nu mă schimbă cu nimic, rămân tot Carmen Vasilescu, o persoană care nu face altceva decât să trăiască orice clipă la intensitate maximă iubind și bucurându-se de fiecare dimineață nouă. Dacă cineva mă consideră un exemplu, nu pot decât să fiu recunoscătoare și să sper că aduc un zâmbet pe chipul lor.

7. În societatea românească există încă multe prejudecăți despre persoanele cu dizabilități. Care crezi că este cea mai mare neînțelegere pe care oamenii o au?

Ai dreptate, încă mai sunt oameni care nu reușesc să treacă peste primul impact, creând din start un scut între trup și suflet. În general, românul este obișnuit să judece după aparențe, după aspectul fizic, după îmbrăcăminte, după multe alte lucruri care nu caracterizează o persoană. Cred că cei mai bine ar fi să empatizăm mai mult, să ne bucurăm mai mult unii cu alții.

8. Ce rol au avut familia și oamenii apropiați în parcursul tău — în momentele de cădere, dar și în cele de reușită?

Pentru o persoană cu dizabilități atât de activă și dornică să trăiască cel puțin zece vieți într-una, e necesar să fie înțeleasă și susținută, pentru a face ca neputința să devină forță. Iar eu am parte de asta și nu pot fi decât recunoscătoare.

9. Dacă ar fi să alegi un mesaj esențial pe care cititorii să îl ia cu ei după ce îți citesc cartea, care ar fi acela?

Să prețuiască mai mult viața și să nu se teamă să fie ei înșiși, asumându-și cine sunt, ce gândesc, dar mai ales, ce simt.

10. Privind înainte, ce vis îți dorești cel mai mult să devină realitate — unul personal sau unul legat de impactul pe care îl poți avea asupra celorlalți?

Ah, sunt foarte multe visuri pe care sper să le îndeplinesc, dar cred că unul dintre cele mai mari este să ajungă cartea mea la cât mai multe suflete.

Cine este Carmen Vasilescu

Carmen Vasilescu este scriitoare, profesionistă în domeniul comunicării și o prezență activă în zona culturală, cunoscută pentru povestea ei de viață construită în jurul curajului, rezilienței și dorinței de a trăi dincolo de limitele impuse de o dizabilitate fizică. Diagnosticată încă din copilărie cu o afecțiune care i-a afectat mobilitatea, Carmen a refuzat să își definească identitatea prin boală, alegând în schimb să își urmeze pasiunile și visurile.

La 36 de ani, ea este autoarea volumului autobiografic „Și dacă-i adevărat că nu există nu se poate?”, o carte confesivă în care vorbește deschis despre durere, frică, iubire, acceptare și puterea psihicului. Scrisul a devenit pentru ea nu doar o formă de exprimare, ci și un instrument de vindecare emoțională și de inspirație pentru cititori.

Dincolo de activitatea literară, Carmen lucrează în PR și participă constant la evenimente culturale, domeniu care i-a oferit sentimentul de integrare și apreciere. Este pasionată de experiențe care implică adrenalină — precum parașutismul, scuba diving-ul sau parapanta — pe care le descrie ca momente de libertate absolută și reconectare cu viața.

Mesajul central al poveștii sale este unul simplu, dar puternic: acceptarea de sine, iubirea și curajul pot transforma neputința în forță. Deși nu își asumă explicit rolul de model, parcursul ei a devenit o sursă de inspirație pentru mulți oameni, atât cu dizabilități, cât și fără, demonstrând că limitele reale sunt adesea cele pe care ni le impunem singuri.

foto: arhiva personală