O nouă lecție de viață în această seară la Visuri la cheie, la PRO TV: ”Continuă să lupți, chiar dacă îți este greu”

Publicat: 18 sept. 2024, 12:44 Autor: Loredana Dumitrașcu Vedete

Au mai rămas doar câteva ore până la momentul în care echipa Visuri la cheie pornește iar la drum, iar de această dată oprirea lor va fi în Bragadiru la o familie mică, dar plină de iubire. O mamă și o fiică care au fost mereu singure și puse pe muncă pentru a răzbi și reuși. Dragoș Bucur, Andra Marinescu, Alex Gavrilescu și Cristina Joia sunt cei care vor munci în această seară la împlinirea unui vis.

Titica are 48 de ani și este consilier juridic, iar Dariana este fiica ei, pasionată de tot ce înseamnă arta și acest domeniu. Cele două formează familia Răceală și vor avea simți că toată strădania lor a meritat când vor vedea cum va arăta casa lor la finalul acestei experiențe.

Ce ai simțit în momentul în care ai auzit de afară cum era strigat numele familiei tale?

În acel moment, în afară de surprindere și propria bucurie, mai multe sentimente am avut pentru fiica mea. Știam că, în sfârșit,  va avea camera ei și pentru mine se va lua o piatră de pe suflet și nu va mai trebui să mă stresez la fel de mult de acum încolo.

Ce înseamnă pentru voi faptul că ați avut parte de vizita echipei Visuri la cheie?

Pentru noi a însemnat foarte mult, fiind punctat foarte bine și în ziua surprizei. Vizita echipei ne-a făcut să înțelegem că familia noastră mică nu se va termina niciodată din crescut pentru că astfel am cunoscut niște oameni minunați care vor rămâne în inimile noastre și cărora le vom rămâne mereu recunoscătoare pentru îndeplinirea visului nostru.

Ce ai simțit când ai intrat în casă și ai văzut renovarea finală?

Chiar nu se poate spune în cuvinte amestecarea de bucurie, ușurare, surprindere și multe alte emoții. Chiar dacă poate nu o arăt, în sufletul meu am mers până la lună și înapoi în acele momente.

Dacă povestea familiei tale ar putea fi spusă în doar câteva fraze. Care ar fi acelea?

Nu cred că aș putea pune niciodată povestea noastră doar în cateva fraze, dar una din cele mai importante poate ar fi: continuă să lupți, chiar dacă îți este greu, dar nu uita niciodată să visezi și să iubești, iar într-o zi, totul va fi bine.

De ce nu ar trebui niciodată să încetăm să credem în visurile noastre?

Eu consider că un vis fără visător nu există și primul și cel mai important pas în îndeplinirea visurilor este să crezi în ele, pentru că dacă nici măcar nu crezi în visul tău, nu vei avea niciodată dorința să faci tot posibilul să devină realitate. Mulțumim echipei Visuri la cheie!

foto: PRO TV

Publicat: 18 sept. 2024, 12:44 Autor: Loredana Dumitrașcu Vedete
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. În…...
Pe aceeași temă
×