Robert Braia de la Insula Iubirii o face praf pe iubita lui, Bianca: „Avea de gând să îmi dea foc la casă! Am ajuns să mă lovească și de asta plecam de acasă”

Publicat: 24 iul. 2024, 17:57 Autor: Hermina Hagianu Vedete
Robert Braia de la Insula Iubirii o face praf pe iubita lui, Bianca: Avea de gând să îmi dea foc la casă! Am ajuns să mă lovească și de asta plecam de acasă

Robert Braia a făcut dezvăluiri neaşteptate despre relaţia cu Bianca Mitroi. După ce artista l-a acuzat în repetate rânduri în cadrul emisiunii, tânărul s-a apărat şi a spus partea lui de adevăr.

Robert Braia de la Insula Iubirii a intrat în vizorul telespectatorilor, după ce iubita lui a povestit un episod halucinant din timpul relaţiei lor. Se pare că tânărul ar fi încercat să le facă rău motanilor ei, ba chiar din cauza lui au dispărut de acasă. (VEZI MAI MULTE DETALII AICI)

Acum, concurentul se apără şi spune că, de fapt, el a fost victima din relaţie.

„Dacă încercam să discut cu ea ajungeam la tot felul de altercații, la un moment am ajuns să mă lovească și de asta plecam de acasă, ca să nu mai aibă reacții din acestea. Ea făcea mereu crize că nu îi iubesc motanii sau că nu vreau să îi ating, să le dau atenție. Și eu nu făceam chestiile astea fiindcă erau o impunere”, a explicat concurentul.

Părinţii tânărului nu ar fi fost de acord cu relaţia lor

În ediția din 23 iulie a emisiunii Insula Iubirii, Robert Braia a povestit că părinții lui nu au fost de acord cu această relaţie, după ce i-ar fi cunoscut caracterul Biancăi.

„Ai mei mi-au făcut cadou un apartament la verde. A fost datoria mea să îl renovez, să pun gresie, să pun tot ce trebuie, să îl utilez. Tatăl meu acum câteva luni mi-a spus în felul următor: „Robert, nu pot să te primesc cu Bianca în casă. Nu te supăra pe mine, dar nu pot să îți stric fericirea (…) Uite, ea e în stare să îți dea foc la apartament”. Am început să îmi îndepărtez foarte mult familia, pe tata și mama, pentru că ei erau împotriva ei.

Eu nu acceptam ca cineva să vorbească ceva de rău de ea și îi consideram dușmani pe ei. Bianca, la un moment dat, mi-a recunoscut faptul că avea în gând să dea foc la casă, să facă o chestie din asta. Adică ceva dus puțin peste imaginația mea, personal. Simt că am acceptat foarte multe lucruri și acest fapt mă cam pune pe gânduri și mă îngrijorează”, a mărturisit Robert în emisiunea Insula Iubirii.

Robert Braia: „Am văzut în mesajele ei că…”

Dezvăluirile tânărului nu s-au oprit aici. Robert a dezvăluit că a găsit în telefonul iubitei sale mai multe mesaje compromiţătoare, însă a decis să continue relaţia cu ea pentru a vedea exact de ce este în stare.

„Ea a zis la un moment dat că i-am spart conturile de socializare. Este parțial adevărat. O să vă explic exact cum s-a întâmplat. Din curiozitate am intrat pe telefonul ei, recunosc, era deblocat, nu avea nicio parolă. Și am văzut în mesajele ei că atunci când era în București vorbea cu un băiat, care e și el cântăreț.

Îi tot scria „Așa sentiment nu am mai simțit niciodată. Ce bine m-am simțit aseară. A fost extraordinar cu tine”. Și am luat decizia să continui, să văd dacă face așa și în Craiova sau pur și simplu să aflu adevărul exact, să o prind exact. Da, am mai descoperit că și în Craiova avea aceleași obiceiuri”, a mai spus tânărul.

 

Sursă foto: social media

Publicat: 24 iul. 2024, 17:57 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×