Simona Gherghe, terorizată și agresată fizic. Cine e bărbatul care a marcat-o pe viață: „Simt și acum pumnul pe șira spinării”

Simona Gherghe și-a deschis sufletul și a scris despre, poate, cea mai traumatizantă experiență din copilăria ei, dar și despre bărbatul care a marcat-o pe viață.

Era copil de-o șchioapă și visa să ajungă la fel ca Nadia Comăneci, idolul ei. Când avea vreo 7 ani, martori ai acestei pasiuni, părinții ei au înscris-o la o clasă specială de gimnastică. Aici avea să aibă contact cu adevărata realitate, realitate ce a marcat-o pe viață. Chinul a început chiar în prima zi de antrenamente. Pentru a nu se relaxa prea mult, dar și pentru a o aduce cu picioarele pe pământ, domnul Radu (n.r antrenorul de gimnastică) i-a urat ”bun venit”cu un pumn pe șina spinării, lovitură pe care nu o va uita niciodată.

Simona Gherghe, terorizată și agresată fizic

”Toată copilăria mea mi-am dorit sa fiu Nadia. În jocurile noastre, noi, fetele ne băteam pentru rolul ei. Iar când am împlinit vârsta de școală, părinții mei, martori ai acestei pasiuni, m-au dat la o clasă specială de gimnastică. Asta însemna antrenamente zilnice. Si, în fiecare dimineață, de la 8 la 9, balet.

Și prima oră de balet. În sală, antrenorul de gimnastică, domnul Radu, si balerina, doamna Balog. (Interesant, acum îmi dau seama că așa le-am zis dintotdeauna: domnul și doamna, într-o epocă în care toți erau tovarăși…). Era prima întâlnire și, ca să ne verifice aptitudinile, ne-au pus sa facem șpagatul. Nu mi-a ieșit așa cum ar fi trebuit și m-am așezat, cu picioarele depărtate, într-o imitație stângace. Profesorul Radu m-a vazut, s-a apropiat și m-a lovit cu pumnul în spate. O lovitură atât de puternică, încât o simt și acum pe șira spinării.
– Aici nu ne relaxăm!!, a scris Simona Gherghe pe blog-ul personal.

Cine e bărbatul care a marcat-o pe viață

”Tot ce-a urmat a fost un coșmar. Simpla prezență în sală a acelui om mă paraliza. Și nu îndrăzneam să le spun nimic alor mei, pentru că eu îmi dorisem să fac gimnastică. Într-o zi, de frică, am făcut spasmul plânsului. M-am prăbușit, horcăind sufocată, pe o saltea. Sala avea un balcon, de unde domnul Radu supraveghea antrenamentele. Ca să-mi treacă, mi-a aruncat de acolo, de sus, un cubuleț de ciocolată. Cam cum arunci unui câine care nu se mai oprește din schelălăit un colț de pâine. Am știut, atunci, că n-o să fiu niciodată Nadia.

Chinul copilăriei mele a durat vreo doi ani. Până într-o zi, când am venit acasă cu picioarele vinete. Profesoara de balet, doamna Balog, o unguroaică a cărei singură plăcere era să ne jignească îngrozitor, mă bătuse cu o scândură, pentru că nu executasem corect nu știu ce mișcare… Părinții nu m-au mai lăsat să merg la antrenamente. Așa mi-am încheiat cariera sportivă. Am o singură amintire palpabilă, de atunci. Un articol, în Flacăra Iașului, de prin ’84, în care eram menționată ca rezervă a lotului județean de gimnastică ritmică. A fost, de altfel, și cea mai mare performanță.”, a concluzionat Simona Gherghe.