Iancu Sterp, acuzaţii dure la adresa lui Zanni: „Avea pachet săptămânal de mâncare, avea telefon”

Publicat: 11 iun. 2024, 13:01 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Iancu Sterp a fost invitat recent în emisiunea lui Cătălin Măruţă de la ProTV. Fostul concurent de la Survivor a vorbit despre competiţia pe care a fost la un pas să o câştige. Din păcate pentru el, în finală, telespectatorii l-au ales pe Zanni câştigător. Acum, tânărul face acuzaţii grave la adresa artistului şi spune că acesta a obţinut mai multe beneficii pe parcursul emisiunii.

Iancu Sterp a adus în atenţia fanilor emisiunii câteva detalii din interiorul proiectului Survivor All Stars. Fostul concurent a susţinut că este profund dezamăgit de cum s-au petrecut lucrurile în acest sezon, mai cu seamă de beneficiile de care colegul lui s-a bucurat în timpul concursului.

„El a fost eliminat, el e eliminat. Asta m-a deranjat foarte tare și o să spun adevărul. Zanni a spus că eu am stat pe spate și mă uitam la Războinici cum se bat. A fost exact invers. Zanni avea pachet săptămânal de mâncare, avea telefon. Cei din stafful Survivor nu știau, bănuiau, nu l-au prins niciodată.  Nu ne dădea nimeni în plus de mâncare, dar dacă noi ne fofilam pe ici, pe colo, poate reușeam. Eu mă duceam noaptea la furat, la tomberon, și mai găseam sandwich… Echipa de producție arunca la gunoi, pentru că nu mai știau”, a declarat Iancu Sterp la PRO TV.

Cum a reuşit Zanni să păcălească echipa de producţie

Prezent în emisiunea prezentată de Cătălin Măruță la PRO TV, Iancu Sterp a afirmat că Zanni ar fi avut acces la mâncare și telefon, fără știrea echipei de producție. Oamenii din staff au încercat să-l prindă, însă acesta s-ar fi ascuns foarte bine.

„Era un localnic de acolo, îi dăduse  bani de la început. Mai mulți Faimoși au făcut combinația asta. A spus lumea că mi-a lăsat acolo Culiță terenul pregătit. Culiță, într-adevăr, s-a descurcat mai bine decât mine acolo. Eu mi-am rupt picioarele, fugeam să caut de mâncare. El stătea pe spate, venea pachetul și avea și telefon. Cumetre, cum facem? În fiecare luni când mergea să își ia pachetul, el stătea pe telefon 1/2 ore, cât voia el. (…) Zanni a făcut-o la un moment dat pe Ștefania Ștefan caracatiță. A văzut că lumea îl critică că a făcut-o caracatiță. A venit supărat și a spus ce zice lumea de el, că a făcut-o așa. Când a fost la duel cu Ștefania Ștefan, Zanni a spus că e cu o fată superbă la duel. Și-a schimbat imediat atitudinea. Vedea ce zice lumea și știa cum să se comporte mereu, pentru că era la curent cu tot ce se întâmplă”, a mai spus Iancu Sterp.

 

Sursă foto: social media

Publicat: 11 iun. 2024, 13:01 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×