EXCLUSIV | Elisabeta Lipă, despre eșec și suport psihologic în competițiile sportive: “Am considerat că eu am fost singura vinovată de ceea ce mi s-a întâmplat”

A scris istorie în canotajul românesc, iar medaliile și titlurile obținute atestă momentele de glorie. Pe lângă victoriile înregistrate, Elisabeta Lipă are în memorie și momentele de suferință. Încearcă să imprime tinerei generațiii că reușita nu constă să ai alături o armată de psihologi, cum este în trend, ci să te bazezi pe  propriul psihic de a lua cea mai bună decizie în momentele vulnerabile. Despre lecția de viață învățată târziu ne-a vorbit Elisabeta Lipă într-un interviu exclusiv pentru CIAO.RO.

Elisabeta Lipă a simțit pe propria piele avantajele și dezavantajele vieții de sportiv care a practicat canotajul la cel mai înalt nivel. La pachet cu victoriile au venit și eșecurile, care au erodat, pe alocuri, încrederea de sine.

Elisabeta Lipă: “Dacă arăți bine pe exterior, cu siguranță că starea ta de zi cu zi este alta”

Care este ritualul dvs de îngrijire?

Nu am o îngrijire specială, ci pur și simplu așa cum am învățat din cantonament, având în vedere că stăteam mult la soare și a trebuit să-mi hidratez fața, să-mi apăr fața de soare, să îmi spăl părul, să am grijă de el dându-l cu balsam, același lucru îl fac și în ziua de azi. Niciodată nu mă bag în pat fără să mă demachiez, fără să îl hrănesc. Am grijă – într-un cuvânt – de pielea mea, pentru că dacă arăți bine pe exterior, cu siguranță că starea ta de zi cu zi este alta și atunci când te uiți în oglindă și îți place ceea ce vezi, normal că ești cu altă stare din casă mergând oriunde: la birou, la cumpărături.

Apropo de încrederea în sine, ați avut vreodată probleme să nu aveți încredere în propriile forțe? Să vă fie teamă de eșec?

Da, teama asta de eșec, nu știu, m-a ajutat având în vedere că am făcut sport atâția ani, sport la cel mai înalt nivel. Nu degeaba se zice că  este foarte ușor să ajungi sus, dar este foarte greu să te menții. Și atunci când ajungi în vârf, deja vine acea teamă că nu reușești să fii acolo, că ai adversari mult mai puternici chiar dacă ei sunt la fel, că toată lumea se uită la tine, toată lumea vrea să vadă ce faci, toată lumea vrea să te scoată din starea asta a ta de bine și pe care încerci să o menții, să nu te lași, să menții locul acela de sus, dar, până la urmă, m-am convins că asta ține foarte mult de  psihicul pe care îl ai și bineînțeles de oamenii din jur.

Pentru că dacă ai în jur oameni veseli, oameni pe care îi vezi dornici de viață, chiar dacă mai trec și prin momente grele, pentru că întotdeauna un eșec te trezește la realitate. Când ai câștigat spui că ai fost perfect și nimeni nu mai este ca tine și dacă încerci următorul an să faci la fel, cu siguranță că nu îți mai  iese și nu mai ești acolo sus. De asta este extraordinar de bine să poți psihic, că ești cel mai bun psiholog al tău și psihic să știi ce îți face bine și ce îți face rău. Și ce îți face rău, să încerci zi de zi să elimini.

Elisabeta Lipă: “Am considerat că eu am fost singura vinovată de ceea ce mi s-a întâmplat”

Dar ca sportivă ați beneficiat de suport psihologic?

Da, am avut la echipă și psiholog, dar niciodată nu am apelat la un psiholog atunci când am avut un eșec. Am considerat că eu am fost singura vinovată de ceea ce mi s-a întâmplat, pentru că undeva am greșit. Am căutat să găsesc greșeala, am căutat să nu mai repet greșeala și am zis întotdeauna că eu sunt cel mai bun psiholog al meu și că niciun psiholog de pe lumea asta nu poate să îmi dea mai multă încredere decât eu, știind ceea ce fac zi de zi.

La ce vârstă ați ajuns la această concluzie?

Foarte târziu. Ceea ce încerc să imprim și generației tinere de care mă ocup să înțeleagă, chiar dacă este în trend să ai o armată de psihologi, că psihologii te ajută să poți, să te menții, încerc să îi fac să înțeleagă că ei sunt cei mai buni psihologi ai lor și că întotdeauna când ai dat cu fundul de pământ, ai dat pentru că ai greșit și că acea căzătură te trezește la realitate cum nici nu îți imaginezi și când te-ai ridicat, cu siguranță că ai alt comportament.

Care a fost eșecul pe care l-ați gestionat destul de greu sau după care v-ați revenit mai greu?

Cred că nu este simplu și ușor de trecut peste. Nu știu, am ieșit campioană olimpică și următorul an nu am prins finala. Nu cred că există un eșec mai mare ca ăsta. E clar că a fost greșeala mea undeva, dar am stat, am plâns, m-am consumat, nu am dormit și tot eu mi-am dat răspuns. Păi cât o să fac lucrul ăsta? Ori stau toată viața și plâng că Dumnezeu mi-a dat bătaie ori înfrunt eșecul și mă duc cu fruntea sus încercând ca următorul an să nu trec prin ceea ce am trecut cu un an înainte.

Foto: Instagram