Teo Trandafir, despre relația cu fiica ei Maia: „Sunt o mamă care respectă libertăți și decizii asumate”

Publicat: 24 mai 2024, 11:40 Autor: Denisa Iordache Vedete

Teo Trandafir are o relație foarte bună cu Maia, fiica ei de 20 de ani și îi oferă libertatea de care are nevoie. Între cele două a existat o legătură specială încă din prima clipă în care s-au văzut, iar pe parcurs relaţia lor s-a sudat din ce în ce mai tare.

Vedeta Kanal D avea 36 de ani atunci când s-a decis să adopte un copil. Prima dată când și-a văzut fiica, aceasta avea doar câteva luni. 20 de ani mai târziu, cele două sunt de nedespărțit și au o relație mamă-fiică specială, dar și una de prietenie foarte bună.

În prezent Maia este studentă și îşi dedică o mare parte din timp proiectelor şcolare. Astfel, cele două nu își mai petrec la fel de mult timp împreună, așa cum o făceau pe vremuri.

Maia a fost marginalizată de copii

De-a lungul timpului, Maia s-a confruntat cu diferite momente neplăcute în care ceilalți copii o marginalizau din cauza faptului că este adoptată. Însă, acest aspect nu a reușit să influențeze relația dintre Teo Trandafir și fiica ei. Cele două au trecut peste orice obstacol împreună, iar legătura lor s-a consolidat și mai mult.

Ce relație are Teo cu fiica ei

Deși Maia este studentă și nu își mai petrece la fel de mult timp alături de mama ei, legătura dintre cele două este la fel de frumoasă, iar Teo este mereu alături de fiica ei.

Fiica mea are 20 de ani… Petrecem cât timp se poate, având în vedere că are viața ei, planurile ei. De obicei povestim ce am mai făcut, ce intenționăm să mai facem.

Maia se află o o vârstă la care își caută identitatea. Este o tânără la început de drum, descoperă viața așa cum este ea, pentru că până acum a descoperit-o prin ochii mei. Fiind oameni diferiți, și eu descopăr de la ea.

Pornind de la ce am învățat-o eu, și anume că tot ce trebuie în viață asta este să fii fericit, ea m-a învățat că fericirea nu trebuie să coste nefericirea altcuiva. Sunt o mamă care a înțeles că libertatea personală nu mi se aplică doar mie. Mie îmi place mult să mi se respecte libertatea. Sunt o mamă care respectă libertăți și decizii asumate”, a declarat Teo într-un interviu pentru libertateapentrufemei.ro

 

 

Sursă foto: social media

 

 

 

Publicat: 24 mai 2024, 11:40 Autor: Denisa Iordache Vedete
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, specializarea Jurnalism și este redactor la publicația…...
Pe aceeași temă
×