Marcela Fota s-a transformat radical în ultimii ani. Cum arată artista după intervenţiile estetice. Mulţi nu o mai recunosc

Publicat: 14 mai 2024, 12:00 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Marcela Fota este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi din ţară. Cântăreaţa şi-a dorit să facă performanţă în industria muzicală, iar prin munca pe care a depus-o a reuşit să ajungă acolo unde a visat. De asemenea, pe lângă talentul cu care a fost înzestrată, vedeta a înţeles că şi aspectul fizic este important, astfel a trecut prin câteva transformări!

La cei 46 de ani, Marcela Fota are o siluetă de invidiat! Artista are multă grijă de felul în care arată, iar acest lucru nu este deloc uşor. De-a lungul timpului, frumoasa blondină a apelat şi la ajutorul medicului estetician, ba mai mult nu a ascuns faptul că şi-a făcut intervenţii.

Deşi diferenţele sunt evidente, Marcela Fota încă păstrează pe rețelele de socializare imagini de pe vremea în care era „naturală”.

Se poate observa că artista şi-a mărit buzele, a făcut mai multe astfel de intervenţii, iar schimbarea a fost treptată. De asemenea, artista şi-a schimbat şi culoarea părului, de la şatenul natural, în prezent a ajuns să poarte un blond auriu care îi scoate în evidenţă ochii.

Marcela Fota: ”Lumea din jurul nostru nu poate afecta o femeie puternică”

După moartea prematură a soţului său, sufletul acesteia s-a mai vindecat de durere, iar între timp artista s-a îndrăgostit de un bărbat în vârstă de 23 de ani. Nu toată lumea a privit cu ochi buni această relație. De exemplu, Daniela Ploia, colegă de breaslă cu Marcela Fota, a transmis un mesaj tranșant.

Tu te duci, eu mă mărit. Și ce drame mai făcea”, a spus Daniela Ploia, făcând referire la artistă. Cume ra de așteptat, nici reacția ei nu a întârziat să apară.

Nu știu cine este Daniela Ploia, nici nu mă interesează. Nu mă interesează nici comentariul dumneaei, nici comentariul nimănui. Lumea vorbește atât cât poate, înțelege atât cât poate. Consider că singura mea responsabilitate este ca sufletul meu să fie bine pentru ca eu să pot să-mi cresc copilul sănătos și fizic și psihic. Oamenii este foarte normal să vorbească. Nu pot accepta alți oameni pe care îi văd că sunt bine din toate punctele de vedere, în primul rând psihic.

Lumea din jurul nostru nu poate afecta o femeie puternică, așa că nici nu văd comentariile, nici nu le aud”, a declarat Marcela Fota, pentru un post TV.

 

Sursă foto: social media

Publicat: 14 mai 2024, 12:00 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×