Daniel Onoriu are din nou probleme cu legea, după ce a încălcat ordinul de protecție obținut de fosta soție. Fostul pilot a fost condamnat la închisoare cu executare!
Veşti proaste pentru Daniel Onoriu. Fostul pilot se află în plin proces de divorţ, iar recent a încălcat ordinul de protecție obținut de Isabela. Astfel, femeia l-a dat din nou în judecată, iar oamenii legii i-au dat o pedeapsă dură, mai exact a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare.
Decizia poate fi atacată în zece zile de la emiterea ei.
În temeiul art.67 alin.1, Codul Penal, se aplică și o pedeapsă complementară. Și anume, pe o perioadă de 5 ani, fostului pilot îi este interzis să exercite drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b), h), n) și o) C.pen., dar și alte drepturi precum:
„Solutia pe scurt: I. În temeiul art. 396 alin.6 C.proc.pen. raportat la art.16 alin.1 lit. g) teza I C.proc.pen. şi art. 17 alin. 2 C.proc.pen., dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul ONORIU Daniel Cătălin (…), pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, prev. de art. 206 alin. 1 Cod penal și violare de domiciliu, prev. de art. 224 alin. 1 Cod penal, ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată Ochian Doinița. II.În temeiul art. 47 alin. (1) din Legea 217/2003, cu aplic. art. 35 alin.(1), art. 41 alin.(1) cu referire la art. 43 alin.(5) C.pen. şi art. 396 alin. 1 și 2 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul Onoriu Daniel Cătălin (…) la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție în formă continuată (trei acte materiale săvârșite la data de 04.11.2024, la data de 10.11.2022, în jurul orei 12:30 și la data de 10.11.2022, în jurul orei 21:30). În temeiul art.67 alin.1 C.pen., aplică inculpatului, pe o perioadă de 5 ani, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b), h), n) și o) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, dreptul de a comunica cu persoana vătămată Onoriu Isabela Raluca și de a se apropia de aceasta și dreptul de a se apropia de locuința persoanei vătămate Onoriu Isabela Raluca”, se arată în decizia instanței.
În decizia instanței se precizează și faptul că pedepsele se contopesc. Astfel, Daniel Onoriu a fost condamnat la 4 ani și 3 luni de închisoare cu executare.
„În temeiul art. 206 alin. (1) Cod Penal, cu aplic. art. 41 alin.(1) cu referire la art. 43 alin.(5) C.pen. şi art. 396 alin. 1 și 2 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul Onoriu Daniel Cătălin la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare (fapta din data de 06.11.2022). V.
În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal, contopește pedepsele principale aplicate inculpatului în prezenta cauză și aplică pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare, la care adaugă un spor obligatoriu de 9 luni închisoare (1/3 din totalul pedepselor de 1 an și 6 luni închisoare și 9 luni închisoare), inculpatul Onoriu Daniel Cătălin urmând să execute pedeapsa principală rezultantă de 4 (patru) ani și 3 (trei) luni închisoare”, se mai arată în decizie.
Sursă foto: social media