Cum arată casa în care locuiesc Irina şi Răzvan Fodor. Are 7 camere şi o grădină imensă cu peste 30 de tipuri de trandafiri

Publicat: 11 mart. 2024, 17:15 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Irina și Răzvan Fodor au o căsnicie fericită, iar de-a lungul timpului au fost luaţi drept un exemplu demn de urmat de mulţi români. Au reuşit împreună să îşi formeze familia la care au visat întotdeauna alături de fiica lor, Diana. Cei trei locuiesc într-o vilă spectaculoasă în apropiere de București. Nu rataţi imaginile din GALERIA FOTO!

În primii 6 ani de relaţie, Răzvan și Irina Fodor au locuit în apartamentul de burlac din Berceni al artistului. Apoi, au decis să îşi costruiască o casă pe care au amenajat-o după bunul plac. Nu au avut răbdare, astfel s-au mutat în vilă înainte ca lucrările să fie complet finalizate.

Cu multă muncă şi răbdare, cei doi au reuşit să îşi îndeplinească visul.

„Mă întrebi dacă am făcut rost de ăia 200.000 de euro?. De dat nu mi i-a dat nimeni, nici nu i-am avut, nici nu i-am câștigat. Am pornit așa, în gol. Știi cum se spune, că vedetele fac bani, frate! Ei bine, nu e așa. Tot auzeam oameni în preajma noastră spunând „mi-am luat casă, un chilipir, mare noroc am avut. Noi nu credeam că nouă ni se va întâmpla una ca asta, să-mi și placă o casă, să fie și prețul OK, dar uite că ni s-a întâmplat, am găsit casa. Ne-am luat după căldura locului, a avut o karmă bună”povestea Răzvan Fodor, conform Revistei Viva!

Cum arată locuinţa celor doi

Locuința Irinei şi a lui Răzvan Fodor se află în zona Popești Leordeni. Cei doi şi-au dorit o casă generoasă, motiv pentru care proprietatea lor dispune de două nivele și o grădină superbă. Vila are șapte camere, o terasă frumoasă, și o curte interioară extinsă în care se pot bucura de vremea frumoasă.

„Tot gardul este acoperit de Mâna Mai­cii Domnului, care miroase divin, e de vis când înflorește, cred că avem peste vreo 30 de feluri de trandafiri, de toate culorile, avem cais, vișini, păr, pruni, vie, cam tot ce ar trebui să aibă o grădină”, povestea Irina Fodor.

La primul etaj se află dormitorul matrimonial, o încăpere generoasă de 35 de metri pătrați, amenajată cu mobilier ales de Răzvan Fodor. În aceeași zonă se află și camera fiicei lor, Diana. Restul locuinței cuprinde camere pentru oaspeți, o mansardă, și ale spaţii generoase.

 

Sursă foto: social media

 

Publicat: 11 mart. 2024, 17:15 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×