Oana Ioniță, mesaj în lacrimi pentru fiul ei, rămas în custodia fostului soț: „Maxim, îmi e dor să fii mai mult timp lângă mine”

Publicat: 27 feb. 2024, 11:30 Autor: Loredana Dumitrașcu Vedete

Oana Ioniță trece prin cea mai grea încercare din viața ei de mamă, după finalizarea divorțului de fostul ei soț, tenorul Florin Budnaru.

La vârsta de 42 de ani, coregrafa și dansatoarea Oana Ioniță a decis să se separe de bărbatul alături de care și-a clădit o familie în ultimii 10 ani. Însă acest lucru a venit și cu decizii cu consecințe emoționale pentru ea.

La înaintarea procedurilor de divorț, Oana Ioniță a decis să rămână cu fiica ei, Isabela, în vârstă de 12 ani, primul ei copil, dintr-o relație anterioară. Iar Florin Budnaru să primească custodia fiului lor, Maxim, în vârstă de 9 ani.

Totuși, convențiile de custodie nu au fost respectate întru totul. Iar acum Oana Ioniță caută o modalitate prin care să ajungă din nou la fiul ei.

Oana Ioniță, mesaj în lacrimi pentru fiul ei, rămas în custodia fostului soț: „Maxim, îmi e dor să fii mai mult timp lângă mine”

„Noi, în urma divorțului, am făcut o convenție pe care acum o regret. O convenție cu 2 oameni care divorțează nu e mereu corectă. La un moment dat, nu mai sunt chiar în acordul celuilalt.

Am făcut un acord scris în care vacanțele sunt clare – jumătate – jumătate și ne înțelegem pentru restul timpului. Din câte mi-a spus avocata de la vremea respectivă, convenția poate fi oricând atacată și modificată. Doar că nu e așa de ușor.

Nu l-am mai văzut atât de des, că neputințele lui din program de a-l vedea cât îmi doresc eu s-au transformat în neputințe ale mele. (…) Domiciliul lui am hotărât să fie la fostul soț, fata are domiciliul la mine. Ei amândoi fac ore de dans la mine. S-a întâmplat să nu mai am acces foarte mult la el. Și am zis să atac această convenție.

Am recurs, pe cale legală, la o revenire, ca să creăm un program fix. Să ne ținem noi, adulții, de el. Problema e că de 6 luni sunt într-o Ordonanță care nu s-a judecat”, a povestit Oana Ioniță, în emisiunea lui Cristi Brancu.

Oana Ioniță, mesaj în lacrimi transmis pentru fiul ei

În emisiunea Exclusiv VIP, prezentată de Cristi Brancu, Oana Ioniță, copleșită de dor față de fiul ei, a ținut să-i transmită un mesaj, să știe că mama îl iubește.
Inevitabil, lacrimile au început să-i curgă pe obraz, scrie demamici.ro.

„Maxim, îmi e dor doar să fii mai mult timp lângă mine și eu mai mult timp lângă tine. Să pot să te iubesc așa cum îmi doresc și să pot să îți ofer tot ce îmi doresc, de la timp la cât mai multă dragoste. Te iubește mama!”, a mai spus coregrafa.

Publicat: 27 feb. 2024, 11:30 Autor: Loredana Dumitrașcu Vedete
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. În…...
Pe aceeași temă
×