Cum a început Theo Rose relația cu tatăl fiului ei: „Anghel a venit la mine și mi-a zis că a terminat relația cu Lia Bugnar”

Publicat: 06 feb. 2024, 10:30 Autor: Soare Raisa Vedete

În prezent, Theo Rose și Anghel Damian formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri, deși la început relația lor a stârnit multe controverse. Regizorul serialului „Clanul” a avut o relație discretă timp de 9 ani cu Lia Bugnar, actrița care e mai mare cu 23 de ani decât el. Povestea lor de dragoste s-a încheiat subtil, iar Anghel Damian a făcut primul pas către Theo Rose.

La polul opus, cântăreața avea o relație de 5 ani cu Alex Leonte, nepotul lui Nea Mărin. Invitată la podcastul Anamariei Prodan, Theo Rose a mărturisit că a pus punct poveștii de dragoste cu iubitul ei, după ce Anghel Damian i-a mărturisit că nu mai formează un cuplu cu Lia Bugnar.

Cum a început Theo Rose relația cu tatăl fiului ei

„A durat mult până să fim împreună, pentru că până am început filmările, de la castingul pe care l-am avut, au fost câteva luni în care nu s-a întâmplat nimic, nu ne-am văzut, după care am început repetițiile și filmările și tot așa nu s-a întâmplat nimic. Atunci când s-a întâmplat totul a fost ceva nevorbit.

Era o chestie din ochi între noi doi. Eu o perioadă am încercat să fug de lucrul ăsta. Sunt o fată cu picioarele pe pământ, am mai zis asta, nu mă bag cu capul înainte, am stat să calculez lucrurile, să nu fac vreo prostie, nu am vrut să stric nicăieri nimic. Era o tensiune între noi doi care se simțea, am încercat să stau departe să nu se mai simtă nimic, iar într-o zi el a venit la mine și mi-a zis că el a terminat relația (cu Lia Bugnar – n.r) fără să știe dacă eu vreau să fiu cu el sau nu. După care am terminat și eu relația pe care o aveam și am fost împreună”.

„Anghel a venit la mine și mi-a zis că a terminat relația cu Lia Bugnar”

„Nu este greu, nu a fost greu deloc, eu cred că era normal. Cred că o să îmi fie greu, aproape imposibil mie, cel puțin, să mai găsesc un bărbat ca el pentru mine. Până acum nu am cunoscut așa ceva, un bărbat cu atâtea calități, niciodată. Dacă le-aș fi scris pe toate pe-o foaie aș fi zic «du-te bă că nu există așa ceva». Cea mai importantă calitate a lui este că e iubitor și la noi acasă este cald. Este foarte atent la mine, la copil, este matur, este foarte deștept. Toate lucrurile astea mă țin foarte atentă la el”.

Ce spune Theo Rose despre Lia Bugnar

„Foarte puțin (n.r. – a vorbit cu Lia Bugnar). A vrut să îmi spună că putem fi ok. Ce a fost, a fost și putem avea o relație. Își iubește personajele și putem fi în regulă”, a declarat Theo Rose, în podcastul Anamariei Prodan.

Sursa foto: Instagram

Publicat: 06 feb. 2024, 10:30 Autor: Soare Raisa Vedete
Am absolvit facultatea de Jurnalism din București. Am lucrat în mai multe redacții precum Antena Stars, Antena 1, Kanal D…...
Pe aceeași temă
×