Liderul formației Azur, spitalizat de urgență. Nelu Vlad, diagnosticat cu hematom inoperabil pe creier

Publicat: 30 ian. 2024, 16:19 Autor: Hermina Hagianu Vedete
Liderul formației Azur, spitalizat de urgență. Nelu Vlad, diagnosticat cu hematom inoperabil pe creier

Nelu Vlad, liderul formației Azur, trece prin momente dificile. În urma unor investigaţii, îndrăgitul artist a fost diagnosticat cu hematom pe creier. Cântăreţului i-a făcut rău în timpul unui spectacol, și-a pierdut echilibrul și vederea, însă nu a vrut să îşi dezamăgească fanii şi a dus spectacolul până la final. 

În prezent, Nelu Vlad (73 ani) este internat la spitalul din Cluj. În urma investigațiilor, medicii i-au pus diagnosticul de hematom pe creier. Din păcate, acesta nu poate fi operat. Cu toate acestea, medicii au găsit un tratament, iar acum artistul se simte mult mai bine.

”Îngrijorător a fost la început pentru că mi s-a făcut rău la un concert, la Satu Mare, mi-am pierdut echilibrul și nu puteam să urc pe scenă. Cu ajutorul colegilor am urcat, am rămas într-o poziție fixă, am cântat două ore apoi am plecat la Cluj. Acolo, aceeași poveste, numai că a fost mai pronunțată și mi-am pierdut și vederea. După ce mi-am revenit, vedeam dublu.

Am chemat ambulanța, m-au dus la urgență și mi-au găsit un heamtom între creierul mic și creierul mare imposibil de operat. Am trecut pe tratament, după trei zile sunt semne că o să-mi revin. Am început să merg și să văd bine, sunt pe mâna unui specialist vestit, dr. Văcăraș. E foarte atașat de pacienți și explicit, mi-a promis că în zece zile rezolvă problema”, a declarat Nelu Vlad pentru Star Popular.

Nelu Vlad: Analizele erau foarte bune”

Nelu Vlad susține că îşi făcuse mai multe investigaţii în urmă cu o săptămână şi nimic nu anunţa aceste probleme.

”Sunt internat de pe 27 ianuarie, până pe 10 februarie cred că o să mă țină. Azi am făcut un C.T. și arată că sângele care era împrăștiat s-a resorbit și a rămas doar hematomul care trebuie luat în considerare, spre final o să fac un RMN și atunci să aflu și de unde a provenit toată treaba asta.

Analizele erau foarte bune, o săptămână aveam de când le făcusem la spitalul Parhon, unde mă internez în fiecare an să-mi fac toate analizele de la A la Z. Inclusiv CT la cap am făcut, dar nu mi-a ieșit nimic”, a mai declarat artistul pentru Star Popular.

 

Sursă foto: social media

Publicat: 30 ian. 2024, 16:19 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×