Ozana Barabancea nu îşi arată vârstă! Vedeta de la Antena 1 a vorbit în cadrul unui interviu recent despre ritualurile ei de înfrumusețare. Iată cum reuşeşte artista să se menţină în formă la cei 54 de ani.
Ozana Barabancea a dezvăluit pentru doamnele care o urmăresc un truc simplu, pe care l-ar putea putea folosi şi foarte ieftin. Cu această metodă, vedeta ţine ridurile departe.
Foarte interesant este faptul că pentru „tratament” aveţi nevoie doar de un singur ingredient pe care cu siguranţă oricine îl are în bucătărie.
„Mama era o femeie foarte elegantă tot timpul, aranjată, machiată. Pe vremuri nu erau operații, era foarte îngrijită. Țin minte că avea numai o cremă și tot timpul avea tenul impecabil. Ritual nu am de la ea, dar am folosit mulți ani crema aia. După care m-a învățat cineva de la Operă, un coleg de-al meu, Horia Popovici, să mă dau cu mălai pe față și face minuni. După ce mă demachiez, mă spăl cu mălai ud și fac un gomaj și are și foarte multe vitamine. Este ieftin, la îndemâna oricui”, spune Ozana Barabancea.
Ozana Barabancea și-a pierdut mama la vârsta de doar 14 ani. La acea vreme, vedeta Antena 1 a suferit enorm. Se simțea exclusă, se simțea complexată față de restul oamenilor.
„Faptul că mama a murit când eu aveam 14 ani a durut și a contat enorm, pentru că am avut acest sentiment de frustrare. Eu eram orfana aia, nu mai aveam același cerc de prieteni, simțeam că am ceva în minus, cred că am avut un complex de inferioritate. Și totuși ea m-a vegheat și mi-a ghidat pașii, iar eu sunt aici”, a mai spus juratul de la „Te cunosc de undeva”.
Una dintre veștile teribile pe care Ozana Barabancea le-a aflat prin intermediul astrologiei a fost faptul că își va pierde tatăl. Straniu a fost că moartea părintelui ei s-a întâmplat exact în condițiile și contextul pe care le știa deja.
Nu s-a oprit însă acolo! Ozana Barabancea a aflat prin intermediul astrologiei data propriei morți. Nu a vrut să-și calculeze anul morții sale, dar jurata de la ”Te cunosc de undeva” susține că știe exact contextul și împrejurările în care nu va mai fi pe această lume.
„Da. Moartea tatălui meu. Am aflat că, exact, cum și în ce fel. Dar am aflat și când o să mor eu. Deci de ani de zile știu treaba asta. Nu știu anul, dar știu perioada, și când se apropie zilele respective nu că mă panichez, dar am grijă la tot ceea ce fac, să fiu foarte atentă.
Eu am ascendentul la două grade distanță de fiul meu și amândoi, pentru că suntem ascendent, eu la trei grade și eu la cinci grade în Scorpion, când e să fie nasol, e nasol pentru amândoi. Când e să fie bine, este bine pentru amândoi.
Avem foarte multe similitudini, de-aia nu mă mai uit pe astrograma lui, nu mă mai uit pe astrograma mea, am văzut ce era de văzut, sunt lucruri pe care nu vreau să le fac publice, nu vreau să mă gândesc la ele și atunci zic că ce-o fi o fi. Nu am vrut să calculez anul morții, dar știu perioada. Nu mi-e frică de moarte, dar știu că creștinii nu mor niciodată”, a spus Ozana în cadrul podcastului „Ameritat cu Nasrin”.
Sursă foto: social media