Alexandra Căpitănescu Vocea României 2023. Alexandra Căpitănescu a făcut dezvăluiri, în exclusivitate pentru Ciao.ro, după ce a câștigat Vocea României 2023. Ce va face cu marele premiu și unde va petrece Crăciunul.
Alexandra, care a fost primul tău gând când ți-a spus Pavel numele?
Desigur, îmi doream foarte tare să câștig, în sinea mea, dar aveam mari emoții și nu mă mai puteam gândi la nimic. Eram resemnată și cu ideea că s-ar putea să nu câștig, nu am avut așteptări pentru că dacă le cream aveam o presiune inutilă pe umeri. Așa că am stat calmă, mi-am văzut de momentele mele și am profitat la maximum. Le mulțumesc celor de acasă, familiei mele, lui Tudor, profesoarei mele de canto – oamenii care m-au susținut și încurajat mereu, pentru că a fost nevoie și de psihologie în spate – aici mama m-a ajutat mult.
Ce înseamnă pentru tine că ești Vocea României 2023?
Cea mai mare realizare de până acum. Este o validare și mă face să am mai multă încredere în mine, așa cum oamenii de acasă au crezut în mine. Vreau să fac mai multă muzică, să compun și să devin un artist complet.
Și ce înseamnă, de fapt, pentru un concurent să cânte pe scena de la Vocea României?
Înseamnă foarte multă emoție, stări și concetrare maximă. Îi îndemn pe cei care vor veni în sezonul următor, să profite de fiecare moment pentru că este o ocazie unică – nu ai în fiecare zi oportunitatea să lucrezi cu un band sau cu unul dintre antrenorii de la Vocea României. Ai deschidere la un public foarte mare și poți ajunge mult mai repede la cei de acasă.
Ce ne poți spune despre antrenorul tău, Tudor Chirilă?
Inițial, pe Tudor îl vedeam dur, nu am să mint, iar el și-a dat seama de chestia asta. Dar cu timpul, am început să ne cunoaștem mai bine și am descoperit că este un om foarte bun. De fiecare dată, înainte să cânt m-a îmbrățișat și încurajat. Chiar m-am simțit apreciată și pusă în valoare. Se vede că are experiență.
Care a fost, pentru tine, cel mai greu moment din competiție?
Cel mai greu a fost ko-ul pentru că am fost răcită și extrem răgușită și a trebuit să mă descurc cu doar câteva note pe care le puteam lua. Nici emoții nu am avut atât de multe atunci pentru că, în sinea mea, mă așteptam să plec acasă. Dar momentul a ieșit surprinzător de bine.
Ce vei face cu marele premiu?
Momentan, nu am avut timp să mă gândesc la asta și, oricum, vreau să mai aștept pentru că am doar 20 de ani și vreau să fiu 100% matură și sigură când voi lua o hotărâre în acest sens. Mă voi sfătui și cu părinții, și cu Tudor, astfel încât să iau cea mai bună decizie.
Ce au spus prietenii/apropiații/famila?
Au fost extrem de fericiți și mândri de mine. A ajuns prima oară trofeul la Galați J. Familia încă e ca mine – nu realizează ce s-a întâmplat.
Imediat vin sărbătorile, cum le vei petrece?
Voi petrece acasă, cu mama, tata, fratele meu și motanul. Vom ajunge și la bunica care ne așteaptă cu plăcinte, cozonaci și sarmale. J Ca în fiecare an, voi merge la colindat, iar într-una din zilele de Crăciun voi și cânta în Galați.
Foto: PR PRO TV