Isabela, fosta soție a pilotului de raliuri Daniel Onoriu, vrea să lupte până la capăt pentru a-şi face dreptate. A depus actele de partaj în procesul de divorţ, iar acum aşteaptă ca organele competente să îşi facă treaba. În cadrul unui interviu recent a mărturisit că nu o să renunţe la planurile sale indiferent cine ar interveni.
Isabela este decisă să îşi încheie definitiv toate socotelile pe care le mai are cu fostul soţ. Următorul termen în procesul de divorţ a fost programat în luna ianuarie a anului viitor şi abia aşteapta ca lucrurile să se rezolve pentru a putea să îşi vadă liniştită de viaţă.
Isabela mărturiseşte că nu s-ar mai întoarce niciodată lângă fostul pilot, mai ales după toate situaţiile tensionate pe care le-a trăit lângă acesta. Şatena îl acuză pe Onoriu că ar fi lovit-o și amenințat-o, dar și că i-ar fi distrus bunuri de valoare, cum ar fi bijuterii și haine.
„Actele sunt depuse de anul trecut, așteptăm acum. În ianuarie avem termen și nu știu ce să spun mai mult de atât. Nici eu nu știu ce se va întâmpla, sincer. Aștept să se facă dreptate. Să divorțăm cât mai repede și cu partajul, la fel, să decidă instanța anii mei de muncă. Nu avem Casa Poporului de împărțit, dar nici cum vrea el nu pot rămâne lucrurile. El nu vrea să-mi dea absolut nimic, asta e dorința lui cea mare. Care să fie motivul atunci când el se poartă cu mine cum se poartă și probabil știi și tu din presă, din toate postările de pe Tik Tok, Facebook, Instagram, toate mizeriile pe care le-a scris.
Și când eram cu el în casă m-a lovit, m-a jignit, m-a denigrat, mi-a aruncat hainele pe terasa balconului unde locuiam, al apartamentului. Am videoclipuri că le dă foc, când îmi căuta bijuteriile să le amaneteze, să facă toate relele din lume, iar eu, nemaisuportând lucrurile și mizeriile pe care mi le-a făcut, am decis să ne despărțim într-un mod corect. Dacă nu se mai poate să stai cu un om în casă, ce să aștept? Să mă omoare? Și amenințări, eu îl filmam pe el, îi spuneam «Mă, omule, te filmez. Termină!» și el «Dacă te desparți de mine te distrug»”, a declarat Isabela, în exclusivitate, pentru CANCAN.RO.
În continuare, Isabela a făcut mărturisiri cutremurătoare despre ultima perioadă pe care a petrecut-o alături de fostul soţ. Tânăra mărturiseşte că a fost nevoită să ia măsuri împotriva acestuia din cauza amenintărilor repetate pe care le primea.
Femeia recunoaşte că au existat mai multe tentative de despărțire, dar familia lui intervenea mereu.
„Eu i-am spus lui că prefer iadul și pe el nu. N-are cum, nu există cale de întoarcere la noi. Nu vreau să-l văd nici măcar accidental. Mie îmi este groază când trebuie să-l văd câteva zeci de minute la tribunal. Mi-a făcut mult prea mult rău și nu pot accepta să-l văd în fața ochilor. El nu este cum se prezintă. Mie mi s-a făcut o nedreptate. Aia nu mai era familie, nu mai era o relație de soț-soție. Era inuman ce-mi făcea după ce eu trei luni am dormit în mașină în fața spitalului, l-am spălat, l-am îngrijit. Și după, cum și-a revenit puțin, prima pe care a atacat-o eu am fost. Și pentru că n-am vrut să mai suport toate aceste mizerii a început un întreg proces de denigrare cu mine doar, doar când voi întâlni eu pe cineva să i se facă scârbă de toate mizeriile pe care le-a le-a publicat el. Ceea ce nu s-a întâmplat. Pentru că niciun om normal nu se uită în gura lui.
Șase ani am fost o soție exemplară, după ce a ieșit din spital a fost la Măruță, la Capatos cu vai, soția mea, iubirea mea, cât a avut grijă de mine și cum a început să se poarte inuman cu mine am devenit cea mai rea femeie din lume. Cu partajul chiar nu știu ce se va întâmpla. Eu am spus că merg până la capăt, dacă e să câștig, câștig cu demnitate, dacă e să pierd, pierd cu demnitate. Pentru mine e același lucru. Nu dau înapoi nici din procesele penale și din amenințările pe care le-am primit timp de un an de zile de la el, nici de la violarea de domiciliu pe care a făcut-o, că a încălcat ordinul de protecție, amenințări în formă continuă, de la cele mai oribile, cu moartea, cu acid, că mă răpește, să mă uit pe trecerea de pietoni când trec… cele mai urâte. Acum, eu trebuia să iau atitudine. Doamne, iartă-mă!
S-au întâmplat atâtea chestii cu ordin de protecție și au fost omorâte. Ce era să fac? Să stau să aștept că el e un bărbat slăbit, că nu poate să facă asta? Și un copil de 15-16 ani, sau mai puțin, poate comite o crimă. Să nu mai vorbim că el are antecedente. A dat foc mașinii fostei iubite. Păi el acum bagă coma, că nu știu cum, dar când a dat foc mașinii tot din comă venise? După 8-10 ani de relație. Și bătăile fostelor iubite, și cu mine la fel. Eu am vrut de multe ori s-o termin cu el, dar mereu intervenea familia. Acum vom merge până la capăt, indiferent de situație”, a conchis femeia.
Sursă foto: social media