Familia care a primit o nouă șansă pentru un viitor mai bun la Visuri la cheie: ”O vom păstra cu sfințenie și credință”

Publicat: 15 nov. 2023, 11:24 Autor: Loredana Dumitrașcu Vedete

În această seară, de la ora 21:30, pe PRO TV va fi difuzată cea de-a zecea ediție din sezonul cu numărul zece din emisiunea Visuri la cheie. Reality show-ul care a schimbat viața a sute de familii de-a lungul anilor va ajunge în Unirea, unde va cunoaște familia Minea. Cu doi copii campioni, cei doi părinți greu încercați de viață nu au reușit niciodată să le ofere o casă a lor, una în care căldura să nu mai fie doar un vis.

Astăzi, Dragoș Bucur, Cristina Joia, Alex Gavrilescu și Oana Boghiu vor face totul posibil. În exclusivitate, am aflat de la cei din familia Minea ce a însemnat pentru ei vizita echipei Visuri la cheie.

  1. Ce ai simțit în momentul în care ai auzit de afară cum era strigat numele familiei tale?

Momentul în care s-a strigat numele familiei noastre a fost un unul extrem de emoționant, care ne-a lăsat fără cuvinte.

  1. Ce înseamnă pentru tine/voi faptul că ai avut parte de vizita echipei Visuri la cheie?

Vizita echipei Visuri la cheie a însemnat pentru familia noastră o pagină  din jurnalul vieții noastre, scrisă de oamenii care au avut puterea și credința de a o scrie pentru noi și pe care o vom păstra cu sfințenie și credință toată viața noastră.

  1. Ce ai simțit când ai intrat în casă și ai văzut renovarea finală?

Când  am intrat în casa proaspăt renovată, am simțit o imensă bucurie și recunoștință de a spune „Mulțumim” din tot sufletul pentru toate schimbările făcute atât la casă, cât și  în viața noastră și a copiilor noștri.

Familia Minea transmite pe aceasta cale multă recunoștință tuturor celor care au muncit, celor care prin contribuția lor au dat un sfat, o părere sau o indicație și care au făcut ca imposibilul să devină posibil.

  1. Dacă povestea familiei tale ar putea fi spusă în doar 3 cuvinte, care ar fi acelea? De ce?

Dacă povestea familiei ar fi spusa in 3 cuvinte acelea ar fi: Credința în Dumnezeu, curaj , iubire.

Familia noastră are convingerea că ‘’Acolo sus, cineva ne iubește’’ pentru că nu ne-am pierdut credința în Dumnezeu. Noi, parinții, îi sfătuim pe copii noștri să aibă curajul de a trece peste toate obstacolele vieții, indiferent de orice situație.

Publicat: 15 nov. 2023, 11:24 Autor: Loredana Dumitrașcu Vedete
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. În…...
Pe aceeași temă
×