Laura Dinu: „Un om liber nu are nimic de pierdut, nu poate fi constrâns împotriva conștiinței sale.”

Laura Dinu este, putem spune, o definiție absolută a profuzimii, de la trup, la suflet. Artista care simte muzica prin fiecare por, și, la mănăstire fiind, a primit povață să se întoarcă în lumea laică și să-și „lămurească” relația pe care o are cu arta, lansează astăzi un album jurnal. Nu întâmplător, ziua aleasă este, de asemenea, marcată de un simbol personal. 31 iulie, ziua în care împlinește 1 an de la căsătorie, este data la care își dăruiește arta publicului ei.

Laura Dinu te invit să povestim puțin despre noul album „În limba mea”, pe care l-ai lansat?

“În limba mea”, este mai mult decât un album, este un jurnal. Am scris cântecele acestea fără să mă gândesc că vor fi ascultate de cineva vreodată. Le-am scris în momente diferite din viața mea și acoperă o perioadă de aproximativ zece ani din lumea mea interioară.
Ascultând acest jurnal muzical vă veți întâlni cu Lala, adolescenta din Hunedoara care și-a pierdut ambii părinți la o distanță de câțiva ani între ei. Lala, femeie tânăra din Anglia care a continuat să își aștepte prima dragoste și după nouă ani de la separare. Și Laura, femeia matură, întoarsă în România, care privește înapoi cu înțelegere și recunoșțință pentru drumul parcurs. Printre versurile personale de pe album, vă veți întâlni și cu poezii de-ale lui Mihai Eminescu, Octavian Goga și Licuța Pantia.

Ce consideri tu, Laura, că este bun sau rău în viață? Te rugăm să ne povesteșți despre o situație bună, dar și despre una mai puțin bună prin care ai trecut.

Mi-ai pus o întrebare simplă însă foarte complexă în același timp. Ce numesc eu bine, x poate numi rău și asta este sfârșitul conversației. Nu mai avem un barem de corectare cu valoare absolută după care să ne ghidăm, comun tuturor. Însă indiferent de filosofia secolului, bine și bun este un lucru făcut bine, adică cu conștiința faptului că există Dumnezeu. Mergeți în natură, undeva unde nu se simte prezența omului, și o să vedeți că totul de jur împrejur este bun și toate sunt bune împreună. Răul nu există în natura de sine stătător; nu are trup, deci în momentul în care omul încetează să îl mai facă, dispare. Iar la nivel personal, tot ce am făcut în viața cu conștiința faptului că sunt o creatură creată de un creator perfect, a dat roade bune și a folosit mulți oameni în jurul meu. Ori de câte ori am făcut ceva fără să țin cont de valorile eterne, m-am tulburat și am produs haos în jurul meu.

Cu ce te-a ajutat că și existență a firii aici, în viața civilă, dacă vrei, timpul pe care l-ai petrecut la mănăstire?

Mănăstirea este în primul rând o oglindă, în care te vezi de aproape, și un spital, în care îți vindeci mintea și inima dacă te smereșți, adică dacă ești realist cu tine însuți. Un om mândru nu se poate vindeca fiindcă el nu poate accepta că nu este perfect, așa cum își dorește să fie. La Mânăstire m-am văzut din toate părțile de-odată. Am văzut cine sunt, cine cred că sunt și cine aș vrea să fiu. În câteva cuvinte, am devenit liberă datorită credinței și curajului de a mă privi în ochi, de mâna cu Dumnezeu. Libertatea în care mă mișc și care mă mișcă nu poate fi explicată în cuvinte… Cred că tot ce pot să spun este că îmi dă curaj să fac ceea ce fac. Un om liber nu are nimic de pierdut; nu poate fi constrâns împotriva conștiinței sale…

Care-i de ce-ul carierei tale muzicale?

În primul rând muzica este ceva extraordinar. Muzica este matematică mai mult că orice, însă cifrele sunt noțiuni abstracte care nu pot fi întâlnite niciodată în natură în mod fizic, individual. Mai mult decât atât, muzica nu poate exista în absența absolută a liniștii sau a timpului. Ce încerc să spun este că muzica nu poate fi demonstrată pur și simplu unei persoane surde, însă în aceeași măsura nu poate fi negată de cineva care a auzit măcar o singură dată în viață un cântec. Muzica este o taină și impune o formă de sfială…Iar eu fac muzică pentru oameni, că scop ultim, fiindcă mi-a fost dat să înțeleg o parte din frumusețea muzicii. Ăsta este talantul meu principal și cât mai trăiesc îmi doresc să îl înmulțesc și să ajut la construirea oamenilor care se întâlnesc cu arta mea.

Ce nu știe publicul despre tine și ți-ar plăcea să asocieze cu „a fi-ul” tău aici?

Că sunt cine sunt fiindcă nu am timp să mă prefac că sunt și altcineva! Implicit, sunt imperfectă și nu fac lucruri pe care nu le doresc, din constrângere psihică. Cel mai valoros lucru este timpul. Am deja aproape 30 de ani. Cât să mai trăiesc? Încă 30, poate? Ok. Să mai adaug 30? Ideea este că viața este scurtă și omul trebuie să le facă doar pe cele care nu îi fură pacea. Sper că am răspuns la întrebare, haha.