Amalia Enache si-a calcat pe inima! De peste 20 de ani, mână de fier în echipa știrilor de la Pro TV, Amalia Enache și-a permis o pauză, nedeterminată încă, ca să-i fie aproape micuței Alma, fetiței ei de 1 an și 2 luni.
Din august 2016, universul știristei se desfășoară în jurul micuței. “Este o minune! Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce am! Deși m-am pregătit pentru această întâlnire, momentul în care am văzut-o a fost peste imaginația mea. Am simțit dragoste în stare pură și îmi doresc doar să îi ofer toată dragostea de care sunt în stare”, declara Amalia Enache imediat după ce a născut.
Până și activitatea profesională a vedetei a cotit-o într-acolo. Anul aceasta, proaspăta mămică a acceptat provocarea de a-și împrumuta vocea unui personaj animat, unde a interpretat rolul unei mame de lego ninja.
Amalia Enache si-a calcat pe inima!
În afară de acest proiect, Amalia Enache își vede liniștită de viața de familie, care înseamnă copila Alma, și de relația cu bărbatul special din viața ei. ”Este cel mai bun om pe care eu l-am cunoscut, după mama mea, şi care ştie să mă iubească cel mai frumos”, declara știrista într-un interviu.
În plus, minunea de copil cu ochi rotunzi, i-a schimbat complet percepția despre cum se cresc fetițele. Deși susținea sus și tare că nu-și va îmbrăca fetița în rochii de prințesă și nu o va ”împopoțona” cu fundințe de fetițe, iată că Amaliei i s-au schimbat complet planurile.
”Am zis că nu îi pun fetiţei mele funde în cap nici în ruptul capului (sic!). Şi a primit unele de m-am topit! Am zis că nu-mi îmbrac fetița în rochii de prințesă și a primit una pentru petrecerea ei de la o așa de veche și bună prietenă care stă de mult timp departe, încât mi-a plăcut. Creierul de mamă o ia ușor razna pe nuanțe de roz?”, a scris Amalia Enache pe Facebook.