Cine e Mircea Căpățînă, noul investitor de la Imperiul Leilor: ”Am vrut să fim tinerii care fac altceva, să schimbăm lucruri”

Publicat: 19 iul. 2023, 14:30 Autor: Camelia Vedete

Recent, PRO TV a anunțat noul panel de Investitori al show-ului Imperiul Leilor care va reveni în această toamnă. Printre cei 8 Lei se află și Mircea Căpățînă, Cofondator și Director de Marketing al unui important brand din România.

Investitorul a fost invitat, recent, în cadrul unui podcast de business și a oferit detalii surprinzătoare despre primii lui ani în antrepenoriat și nu numai. Dacă în anul 2006 termina Facultatea, Leul recunoaște că nu a fost o perioadă de care să-și amintească cu drag. ”Nu mi-a plăcut, am făcut Politehnica, m-am chinuit cu ea. Nu pot să fac 10 ore același lucru”.

Cine e Mircea Căpățînă, noul investitor de la Imperiul Leilor

La scurt timp după absolvire, în luna septembrie a acelui an, alături de alți doi colegi a pus bazele primei lor idei. ”Am vrut să fim tinerii care fac altceva, să schimbăm lucruri”. Evident, nu le-a fost ușor și s-au lovit de etape mai dificile până au ajuns să cunoască și succesul. ”5 ani i-am consumat învățând, noi ne uitam spre SUA. Am încercat multe, am avut 9 ani în care n-am făcut prea mulți bani, am încercat de toate”.

”Intuitiv, am învățat nevoia pe care o rezolvam în piață. Primul client ne este coleg acum, avea o firmă de Conta în Sibiu. Am apelat să ne învețe cum să concepem pașii. Ne-a ajutat să facem un framework. Prima versiune a fost scrisă de Radu și Ioana (partenerii lui). Avea nu doar funcția, ci și forma”, admite Mircea Căpățînă, cel care din această toamnă va deveni investitor și mentor în cea mai cunoscută emisiune de profil din țară.

Chiar dacă a început greu și a trecut prin mulții lecții de afaceri, Investitorul este mândrul de punctul în care a ajuns cu afacerea lui și a partenerilor. ”Anul ăsta avem deja, după primele 5 luni, 43% creștere. Muncim, ne agităm, a crescut și piața. Îmi place că încă ne bucurăm, nu am ajuns la o plafonare. Nu am regrete de niciun fel”.

Un aspect interesant menționat de noul Leu de la PRO TV a fost afirmația lui cu privire la toți cei care spun că pot preda ușor ce înseamnă lumea afacerilor. ”Nu poți să vinzi rețete de antreprenoriat. Nu poți să înveți succes-ul pe nimeni”. Ce lecții le va oferi el celor care vor veni în fața Leilor și în ce afaceri va investi, vom afla curând pe PRO TV.

Foto: PR PRO TV

Publicat: 19 iul. 2023, 14:30 Autor: Camelia Vedete
Autor: Camelia
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. In…...
Pe aceeași temă
×