Ce este tartrul și cum prevenim apariția acestuia? Prevenție, cauze, tratament

Publicat: 19 apr. 2023, 18:14 Autor: ileana.ghinea Arhiva
Ce este tartrul și cum prevenim apariția acestuia? Prevenție, cauze, tratament

Tartrul dentar, această peliculă subțire care se formează în mod constant la baza dinților care este alcătuită din resturi alimentare, salivă și microorganisme, este extrem de periculos pentru dinții tăi. Dacă inițial are o consistență moale, în timp, acesta acumulează substanțe anorganice, în principal săruri de calciu din salivă, se întărește și se transformă într-un depozit dur.

Procesul de transformare a plăcii în tartru începe la 20 de ore după apariția plăcii, iar mineralizarea acesteia este de obicei finalizată după două săptămâni.

„Placa întărită pătrunde treptat adânc sub gingii, unde începe necroza tisulară, distrugerea osului maxilarului și formarea de pungi parodontale patologice. Atunci când depunerile întărite afectează rădăcina dintelui, fibrele aparatului de susținere se distrug, ceea ce duce la apariția mobilității dentare, și, în timp, la pierderea dinților.”, explică medicul stomatolog, dr. Alin Gabor.

Există mai multe cauze care duc la apariția tartrului, iar prima incriminată este igiena precară (incorectă și neregulată). Apoi, vorbim, sigur, despre o alimentație nesănătoasă care, de obicei, conține cantități mari de alimente moi, carbohidrați, prăjeli, precum și alimente de tip fast food, zaharuri și băuturi carbogazoase care afectează negativ starea cavității bucale și este direct legată de apariția plăcii în gură.

„Bacteriile se dezvoltă cel mai bine într-un mediu bogat în carbohidrați și proteine, de aceea este necesar să se monitorizeze cantitatea și calitatea alimentelor consumate. Pentru sănătatea bucală, este necesar să consumați fructe și legume solide, produse lactate fermentate, alimente bogate în fluor, fosfor, calciu și potasiu. Gustările frecvente contribuie, de asemenea, la formarea tartrului, deoarece după fiecare contact cu alimente sau băuturi, microflora cavității bucale este perturbată.”, explică medicul stomatolog.

Ocluzie dentară dezechilibrată, tulburările metabolice provocate de diabetul zaharat, unele boli ale tractului gastro-intestinal sau bolile tiroidiene, utilizarea frecventă a medicamentelor, în special a antibioticelor sau înghesuirile, precum și malpozițiile dentare duc la acumularea plăcii moi în anumite zone ale dentiției.

„Sigur, nu uităm să adăugăm la motivele care duc la apariția tartrului obiceiurile nesănătoase: consumul de alcool și fumatul. Âigările conțin o cantitate mare de gudron care se depune pe smalț, ceea ce duce la formarea plăcii dentare. Alcoolul conține acizi care ”corodează” dinții și creează condiții favorabile formării depunerilor de tartru.”, ne mai spune medicul stomatolog, dr. Alin Gabor.

Odată ajuns în situația de a se confrunta cu instalarea tartrului dentar, medicul stomatolog este cel care oferă și soluția.

„Îndepărtarea mecanică a tartrului este efectuată de către medic folosind o chiuretă specială. Folosind-o, medicul dizlocă tartrul și îl separă de dinte, apoi răzuiește suprafața. Această metodă nu este ideală, deoarece nu permite îndepărtarea corespunzătoare a tartrului subgingival și, în plus, pacientul are un anumit disconfort în timpul procedurii (este mai traumatică). În prezent, există modalități mai eficiente de a scăpa de tartru, astfel încât curățarea mecanică este rar utilizată. Eliminarea tartrului cu ajutorul ultrasunetelor se efectuează cu ajutorul unui aparat special, care permite seliminarea nu numai a depozitelor vizibile, ci și a celor ascunse sub gingie. Detartrajul cu ultrasunete este cea mai frecvent folosită metodă de înlăturare a depozitelor dentare. După îndepărtarea depozitelor, medicul lustruiește dinții, deoarece placa se acumulează pe o suprafață netedă mult mai lent decât pe una rugoasă.”, explică specialistul.

Care sunt cele mai periculoase 7 alimente care favorizează apariția tartrului dentar

În continuare, vom detalia care sunt acele alimente pe care am face bine să le evităm dacă ne dorim să avem o dantură sănătoasă și frumoasă.

1. Pâinea, știai că este pe primul loc în topul alimentelor care ne distrug dinții. Pâinea devine o pastă care aderă la suprafața dinților sau rămâne în spațiile interdentare, cauzând apariția cariilor. De asemenea, saliva descompune amidonul din pâine și îl transformă în zahăr, devărată crimă pentru dantura noastră.

2. Sucurile acidulate sunt atât de nocive ca și, ține-te bine, drogurile. Practic pentru dantura noastră este același lucru, efectele negative sunt aceleași.

3. Caramele produc efecte mult mai „urâte” asupra dinților decât, spre exemplu, bomboanele. „Caramelele conțin mai multe tipuri de acizi care afectează dinții. În plus, pentru că le mesteci vor fi în contact cu dantura mai mult timp și crește riscul de carii. Dacă vrei să mănânci dulciuri este mult mai bine să alegi ciocolata pentru că se mestecă rapid și vei elimina orice urmă de zahăr dacă te clătești cu puțină apă.”, explică medicul stomatolog, dr. Alin Gabor.

4. Gheața distruge dinții, știai? Posibil să te uimească această afirmație, însă, această situația are legătură directă cu duritatea materialului, nu cu ce anume conține produsul.

„Mestecatul substanțelor foarte tari deteriorează smalțul dentar și crește riscul de ciobire, fracturare sau pierdere a dinților.”, susține medicul.

Gheața nu ne este interzisă. Poate fi consumată în băuturi, nu mestecată.

5. Citricele și amintim aici portocalele, grepfrutul, pomelo și lămâile, din cauza conținutului mare de acid, devin extrem de periculoase pentru dantură atunci când sunt consumate. Pentru că, pe de altă parte, sunt extrem de sănătoase pentru organismul nostru, sfatul specialistului este acela ca după fiecare gustare pe bază de citrice să se clătească gura cu apă curată, iar după o oră să se realizeze perierea dinților.

6. Chips-urile din cartof conțin foarte mult amidon care, transformat în zaharuri, rămâne blocat în spațiile interdentare provocând în timp acmularea de bacterii și implicit carii. Dacă totuși te-ai „premiat” cu o astfel de gustare nu tocmai prietenoasă cu sănătatea ta, folosește ață dentară.

7. Fructele confiate sunt, într-adevăr, parte dintr-o gustare sănătoasă însă, ceea ce nu-i ok este faptul că acestea pot rămâne blocate între dinți menținând astfel contactul cu zaharurile pe care le conțin. De aici până la apariția cariilor este doar un pas.

Cum previi apariția tartrului dentar?

Iată un capitol despre care dr. Alin Gabor vorbește întotdeauna mult și pe înțelesul tuturor. Revine și astăzi și explicăă din nou despre igiena dentară care este prima și cea mai eficientă metodă de luptă împotriva tartrului.

„Pentru a scăpa de placă și a preveni apariția tartrului, trebuie să vă spălați dinții cel puțin de două ori pe zi și, dacă este posibil, după fiecare masă (sau cel puțin clătiți-vă gura după ce ați mâncat). Ar trebui să vă spălați dinții nu numai din exterior, ci și din interior, deoarece tartrul se formează de obicei acolo. În plus, se recomandă utilizarea aței dentare pentru a curăța spațiul dintre dinți. Este bine să evitați scobitorile, deoarece acestea rănesc gingiile. Un alt instrument eficient pentru curățarea spațiilor interdentare, unde nu poate ajunge ața dentară sau periuță, este irigatorul sau dușul bucal. Este un dispozitiv care vă permite să curățați zonele cele mai dificil de atins ale cavității bucale cu un flux de apă, fără a deteriora gingiile.”, conchide medicul stomatolog.

 

Publicat: 19 apr. 2023, 18:14 Autor: ileana.ghinea Arhiva
Pe aceeași temă
×